Un eveniment emoţionant, încărcat de trăiri sufleteşti şi bucurie, a avut loc sâmbătă, 6 octombrie, la şcoala Generală ,,Žarko Zrenjanin” din Novi Sad. După mai multe încercări şi demersuri repetate, copiii de naţionalitate română şi părinţii lor s-au reunit la şedinţa festivă şi cursul inaugural de limba română cu elemente ale culturii naţionale.

 

Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia a iniţiat şi a depus mari eforturi pentru realizarea acestui proiect, cu scopul de a-i motiva pe copii să se înscrie la cursurile de limba română, graţie numărului însemnat de intelectuali de etnie română care trăiesc la Novi Sad.

La întrunire au fost prezenţi un număr mare de copii şi părinţi care au fost salutaţi de Anişoara Ţăran, coordonatoarea Departamentului pentru învăţământ al C.N.M.N.R.S., Žarko Mušicki, directorul Şcolii Generale ,,Žarko Zrenjanin şi Marina Ursu, profesoară de limba română, care îi va instrui pe copiii înscrişi la cursurile de limba română cu elemente ale culturii naţionale.

La cursul de limba română cu elemente ale culturii naţionale în anul şcolar 2018/2019 vor participa 27 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, elevi ai şcolilor generale din Novi Sad. Cursurile se vor desfăşura la Şcoala Generală ,,Žarko Zrenjanin” în fiecare zi de sâmbătă, iar copiii vor frecventa orele de limba română în două grupe – ciclul I-IV şi V-VIII.

Pag. 5