Statele vor proteja existența și identitatea națională sau etnică, culturală, religioasă sau lingvistică a minorităților înăuntrul teritoriilor lor și vor încuraja crearea de condiții pentru promovarea acestei identități. Statele vor adopta măsurile legislative corespunzătoare și orice alte măsuri necesare pentru realizarea acestor obiective. (Articolul 1. Declaraţia ONU cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice)

„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”  — Mark Twain

Marina Preda din Panciova: Sunt de origine română. Deși nu cunosc limba, mă consider și mă declar româncă. Niciodată nu m-am simțit afectată, jignită sau discriminată din cauza apartenenței mele etnice. Panciova este un  oraș multicultural și multietnic în care există loc pentru toată lumea.

 

 

 

 

Victor Bungea din Omolița: La noi în sat  nu facem deosebire între locuitori pe linie națională. Nu observ diferențe mari nici la nivel de țară. Românii și sârbii au trăit bine dintotdeuna.

 

 

 

 

Tatiana Petrică din Vârșeț: „Să fii minoritar în Serbia, desigur că e un avantaj. Sunt multumiță de faptul că avem drepturile noastre. Avem școli cu limba de predare română, biserici, instituții. Avantajul să fii român este că după terminarea școlilor medii, elevii își pot continua școlarizarea în România. Un dezavantaj este că, după toate cât suntem de implicați în viața culturală a românilor din Banatul sârbesc, foarte greu putem ajunge la cetățenia română.”

 

 

 

Marin Meici din Coștei: „Să fii minoritar în Serbia, este un mare avantaj. Nu știu o altă țară europeană în care minoritățile au drepturi mai mari decât în Serbia. Avem toate drepturile, la învățământ și educație, la cultură… Nu văd nicio diferență între noi minoritarii și cetățenii majoritari sârbi. Avem Consiliu Național Român, care ne apără toate drepturile. Să nu avem sprijinul acestei țări în care trăim, noi, ca minoritari, demult am fi dispărut. E tragic și jalnic ceea ce spun, dar sunt în al patrulea mandat consilier municipal și pot să afirm că încă nu am primit un dinar legal de la „țara mamă”. Căci, ei dau la ONG-uri sau altor asociații, fără ca să se știe, dar asta pe noi, ca minoritate, nu ne ajută. Noi, copiii noștri, întreaga minoritate noastră română, fără sprijinul Consiliului Național Român și al Serbiei, nu am mai exista ca minoritate.”

 

Loreta Birgean din Novi Sad: După opinia mea personală, cred că să fii minoritar în Serbia nu este un handicap, ci un avantaj, deoarece în convieţuirea paşnică cu majoritarii, unul dintre motive îl reprezintă faptul că ştim o limbă în plus şi avem toate drepturile de a ne exprima în limba noastră maternă. De aceea, este foarte important să se înveţe, de la bun început, limba maternă a ambilor părinţi, deoarece creșterea copiilor în spiritul să fie bilingvi îi poate ajuta să recunoască importanța culturii și a patrimoniului lor, precum și să dezvolte o identitate personală puternică. Și ar putea fi un avantaj util la lucru, când vor fi adulți!

A fi minoritar într-o ţară, mi se pare un avantaj, pentru că mă acomodez în două circumstanţe culturale. Din copilărie învăţ şi o altă limbă şi mă simt confortabilă în ambele. A fi minoritar, e un impuls, deoarece trebuie să fii de două ori mai bun decât cei majoritari, ca să ajungi undeva. Asta înseamnă ambiţie, performanţă, sârguinţă dublă faţă de ceilalţi. De multe ori am auzit fraza: tu trebuie să ştii de două ori mai mult ca şi ceilalţi.

A fi minoritar în Serbia, înseamnă că poţi să-ţi păstrezi sensibilitatea pentru alte minorităţi: sexuale, politice, naţionale, etc. şi cred că o ţară care nu are minoritate, iar dacă o are şi nu consideră aceasta un avantaj, e mult prea săracă. Sunt mândră că sunt româncă în Serbia!

Iulian Voin din Zrenianin: Cred că este un avantaj. Vorbesc în mod fluent două limbi: limba mea maternă, româna, și limba de stat, sârba. La fel, știu ortografia latină și cea chirilică, două imnuri naționale, etc.  Am frecventat școala românească și cea sârbească. Am acces integral la culturi diferite (teatru, cinema, cărți, etc.) și societăți. Citesc presa în ambele limbi și interacționez cu vorbitorii ambelor, am învățat să-mi formez opinii mult mai nuanțate și cât se poate de obiective despre lume. Cât despre identitatea minoritară, pot spune că fiecare întâlnire cu un alt român în orice parte a ţării, este o experienţă mult apreciată de ambele părţi şi deseori aflăm că avem măcar o cunoştinţă comună. Pe de altă parte, un handicap poate fi că uneori nu ești acceptat într-o societate pur sârbească sau poate că angajatorii refuză (dar nu public!) să angajeze persoane de altă naționalitate.

 

Traian Oltean din Alibunar: Eu cred că a fi minoritar în Serbia, este un privilegiu, chiar și un avantaj, deoarece ne bucurăm de acelea și drepturi pe care le are poporul majoritar. Afirm acest lucru, deoarece în perioada când eram angajat, amfost tratat ca și oricare alt cetățean al Serbiei, indifferent că m-am declarat ca minoritar român. Aceleași principia de toleranță deplină a tuturor apartenenților minoritari au rămas valabile până în ziua de azi, iar drepturile elementare ale minorităților naționale sunt prevăzute în Constituția Serbiei. Drepturile noastre ca apartenenți ai minorității române sunt respectate de organele de stat.

Cel mai important lucru, după opinia mea, este faptul că sunt stabilite și în Convenția U.E., ceea ce ne asigură dreptul la exprimarea identității noastre, la păstrarea limbii și culturii naționale, și toate acestea ne fac ca noi, românii, să ne simțim ca o comunitate minoritară care se bucură de toate avantajurile pe care le oferă statul.

Viorel Rujan, pensionar: După cum îmi este cunoscut, în Voivodina trăiesc în relații de bună vecinătate și toleranță deplină, apartenenți ai mai multor minorități naționale, printer care și noi, etnicii români. Eu am fost angajat în cadrul instituțiilor de stat și niciodată nu m-am confruntat cu probleme pe bază de apartenență națională. Eu am fost tratat ca și oricare alt cetățean al acestei țări în care mi-am câștigat pâinea și anii de pensie. De aceleași drepturi de care am beneficiat în perioada când eram angajat, aceleași s-au menținut și până în ziua de azi.

Respect pe fiecare, indiferent de apartenența lui națională, rasială și confesională. Trăim în același stat și trebuie să respectăm legile adoptate de organele de stat. Sunt de părere că drepturile minoritarilor români de pe aceste meleaguri sunt respectate de poporul majoritar. Drepturile noastre elementare ca apartenenți ai minorității române sunt stabilite prin legile statului, și sunt convins că ele sunt respectate și de oficialitățile de stat. O problemă care mă frământă pe mine, este aceea că suntem tot mai puțini români pe aceste meleaguri, însă cel mai important este că vom continua să ne păstrăm limba și cultura națională.