Sarajevo
Atentatul asupra lui Franz Ferdinand și a soției sale Sofia, Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984 și războiul anilor 90 sunt trei momente în care imaginile din Sarajevo au făcut ocolul lumii, spun localnicii.

Voi la ce vă gândiți când auziți Sarajevo?

Până nu demult, răspunsul meu la această întrebare a fost – războiul. Nu din cauză că aș fi vrut să fie așa, ci pentru că primele amintiri pe care le am în legătură cu Sarajevo datează tocmai din vremea războiului. Noi, care am crescut în anii 90, ne-am trezit cu Sarajevo ca focar al știrilor negative. Copiii refugiaților ne povesteau, la școală și la joacă, despre grenadele de care au fugit. Părea distant…foarte distant!

De aceea, nu puteam să plec la Sarajevo decât cu înfrigurare; cu emoția cunoașterii unui oraș nou, dar, mai mult decât atât, cu anticiparea întâlnirii unui loc din amintiri nu prea frumoase. Despre multe orașe spunem că a avut istorie agitată, că sunt locuri unde se întâlnesc popoarele, culturile și diferite perioade istorice. E deja un clișeu, dar nu și dacă vorbim despre Sarajevo. Bisericile ortodoxe și cele catolice, catedralele, sinagogile și moscheile nu fac decât să ateste că Sarajevo a fost dintotdeauna locul de încrucișare a popoarelor, religiilor, culturilor și suferințelor. Există oare vreun oraș mai potrivit care să te ajute să te autosituezi? Fondat de turcii osmanlii în secolul al XV-lea, în secolul XX a făcut parte din șase state, a fost locul atentatului din 1914 care a dezlănțuit Primul Război Mondial, a găzduit unul dintre cele mai mari evenimente sportive în 1984, dar, la nici un deceniu mai târziu, lumea a văzut cu totul alte imagini din oraș. Cine spune că Sarajevo nu ar mai putea fi ceea ce a fost, s-a întrebat vreodată dacă ar fi posibil așa ceva, după toate câte i s-au întâmplat?

Sarajevo
Suvenire autentice din Baščaršija

Râul istoriei curge invers

Ajung la Sarajevo într-o dimineață însorită și rece. Sarajevo nu are nimic din fastul capitalelor. E prea obișnuit, chiar pustiu, e prima mea impresie. Pentru că e sărbătoare legală, nu circulă multe mașini, iar acest fapt amplifică prima senzația. Câte vreun tramvai, vechi sau nou, oprește în stație. Ochiului meu nu-i scapă fațadele fără strălucire, scrijelite sau ,,împodobite” cu grafitti, cu spray. Sarajevo e încă rănit după asediul anilor 90. Abia dacă e bandajat. Clădiri afectate de grenade și trotuare neîngrijite se înșiră pe malul râului Miljacka. Ochii rămân terni – nu îl bucură peisajul inexpresiv. Inima nu saltă – atmosfera e prea închisă. Și pentru că nu totul e alb sau negru, culoare dau câteva bijuterii arhitecturale – Poșta Centrală (clădită în stil Art Nouveau), Academia de Arte Plastice (care își are sediul în fosta biserică evanghelică, este una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș cu rang de monument cultural istoric, bogat ornamentată, iar pereții galbeni și cupola verde sunt pefect complementare) și Muzeul de Istorie al Bosniei și Herțegovinei.

Miljacka, râul în jurul căruia s-au țesut atâtea legende și cântece, unește malurile ce poartă numele domnitorului Kulin Ban (1180 – 1204) și Mak Dizdar, unul dintre cei mai importanți poeți naționali, În același timp, desparte popoarele locuitoarele. E cel mai mic râu pe care l-am văzut vreodată, dar niciunde nu am găsit atâta poduri, din atâtea perioade, cu o așa încărcătură istorică, cu atâtea vieți care s-au terminat pe ele! Îndată, Miljacka devine râul istoriei care curge invers.

Sarajevo
Intrarea în moscheea lui Gazi-husrev beg

Cel mai nou pod, Festina Lente (,,Grăbește-te încet) a fost inaugurat în anul 2012. Acest pod, proiectat de trei studenți ai Academiei de Arte Plastice, se distinge prin forma unei curbe, plăcile din aluminiu, sticla laminată și becurile LED pe podea și gard. Olga Sučić și Suada Dilberović, considerate a fi primele victime ale ultimul război, au și ele podul care le poartă numele. E fostul pod Vrbanja pe care au murit, împușcate. Podul Skenderija, unul dintre cele mai frecventate, este o rămășiță a socialismului. Podul Latin comemorează asasinarea, la 28 iunie 1914, a arhiducelui austriac și moștenitorului tronului austro-ungar Franz Ferdinand și a soției sale, contesa Sofia, comisă de studentul Gavrilo Princip. În trecutul nu chiar atât de îndepărtat, podul din lemn care a unit în acest punct malurile râului Miljacka s-a numit Podul lui Princip. Numele lui actual derivă din faptul că în trecut a făcut legătura cu cartierul Latinluk, populat, în mare parte, cu populație creștină și care astăzi se numește Bistrik. Podul lui Šeher-Ćehaja, zis și Šeherija de localnici, datează din secolul XVI sau XVII și este astăzi monument național. Se presuspune că l-a construit šeher – ćehaja, Hadži Husein Hodžić administratorul orașului, în amintirea fiului care a plecat la Constantinopol, dar care ulterior s-a întors și a terminat lucrările.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,LIibertatea” din 11 august 2018.