Sfârșitul anului este cea mai bun ocazie de a face bilanțul lunilor trecute. Cei de la Adunarea Comunității Locale din Satu-Nou se declară mulțumiți de cele realizate, dar, așa cum spun, acțiunile capitale de amenajare a satului și construirea unor noi clădiri abia urmează.
Președintele Adunării Comunității Locale, Nedeljko Topić, a făcut o retrospectivă cuprinzătoare a realizărilor. Începutul anului 2017 se leagă de reconstrucția ambulatoriului din sat. După multă vreme, aici au fost schimbate geamurile și ușile. Valoarea investiției a fost estimată la peste două milioane dinari. Topić spune că această activitate a fost numai primul pas în procesul de reconstrucție a ambulatoriului. Sunt preconizate și alte acțiuni, care trebuie să rezulte cu condiții mai bune de muncă și de tratament.
Una dintre investițiile capitale, a cărei valoare se ridică la peste 11 milioane dinari, a fost asflatarea străzii Borisa Kidriča, una dintre cele mai lungi străzi din sat. 

Satul va avea o capelă

După mulți ani cu impedimente birocratice, a fost realizată documentația de proiect pentru viitoarea capelă. Topić susține că procedura s-a încheiat, iar executantul este așteptat să înceapă lucrările îndată ce vor permite condițiile meteo.
Capela, o investiție capitală în valoare de 17 milioane dinari, va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale sătenilor. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 120 de zile lucrătoare sau patru luni. Aceasta înseamnă că deja din primăvara anului viitor localnicii vor avea la dispoziție încă o clădire care le va simplifica viața de zi cu zi.
Având în vedere faptul că la Satu-Nou sunt două cimitire, se pregătește documentația pentru încă o capelă. Edilul satului, așa cum spune, speră că de data aceasta nu vor mai fi impedimente birocratice.
Anul acesta a fost săpat un puț de apeduct. Valoarea lucrărilor este de 3,5 milioane dinari. Totodată, satul a primit o fântână ecologică, a cărei valoare estimată este de cinci milioane dinari. Locuitorii satului nu știu un lucru important: sistemul de filtrare utilizează raze infraroșii care distrug bacteriile și impuritățile. După cum arată rezultatele analizelor, calitatea apei din fântâna ecologică este de rangul apei ,,Rosa”.
În ceea ce privește alimentarea cu apă, un studiu de fezabilitate, care este în curs de realizare, va arată dacă rentează mai mult branșarea la rețeaua de apeduct a orașului Panciova sau construcția propriei fabrici de apă.
Se preconizează reconstrucția unui drum de hotar spre Doloave, unde urmează să fie îngropată o conductă care le-a provocat agricultorilor probleme mari și care este deținută de firma ,,NIS Gas”. Comunitatea locală a asigurat 850.000 dinari pentru partea lor de lucrări. De altfel, s-au asigurat 6,5 milioane dinari pentru construcția rumului Satu-Nou-Crepaja.

Valentin MIC

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.52-1 din 30 decembrie 2017 – 6 ianuarie 2018