Nemanja Milekić: cel mai bun golgheter al echipei „Sloga”

Conform rezultatelor obținute pe parcursul celor 15 etape derulate în cadrul Ligii a Banatului de Sud, Grupa „A”, echipa de fotbal „Sloga” a încheiat prima parte a competițiilor pe poziția a cincea în clasament.
Dintre cele 15 etape desfășurate pe parcursul returului respectiv, bineînțeles în campionatul de toamnă, fotbaliștii „boboci” au avut opt victorii, una la egalitate și șase înfrângeri.
Totbaliștii de la „Sloga” au obținut în total 25 de puncte acumulate. În baza celor menționate anterior, totuși putem fi foarte mulțumiți și cu aceste rezultate obținute pe parcursul returului respectiv.
Aceste rezultate sunt datorate, în primul rând, jucătorilor „boboci”, apoi antrenorului și membrilor Consiliului de Administrație.
Merită să amintim numele unor fotbaliști care au contribuit în mod aparte la succesul „bobocilor”: Nemanja Milekić, Aleksić, Mitrović, Milanović, Ševo și alții, care de asemenea au contribuit la reușita victoriilor pe parcursul derulării campionatului de toamnă.

Ionel MĂLAIMARE

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.2 din 13 ianuarie 2018