Istoria satului povestită dintre ruine

Deseori ne dăm seama cât de frumoase au fost zilele petrecute la şcoală şi cât de importantă ne este aceasta. Amintirile din copilărie şi poveştile spuse de bunici, care au frecventat şcoala „Mihai Eminescu” din Râtişor, ne dezvăluie un adevăr: şcolarizarea este pasul fundamental pentru o viaţă de succes.

Scurt istoric despre sat
La 13 km depărtare de Vârşeţ şi la doar 2 km distanţă de calea ferată internaţională Timişoara – Vârşeţ-Belgrad, se află un sat tipic bănăţean numit Râtişor (în sârbă Ritiševo). Localitatea se aminteşte încă pe timpul stăpânirii turceşti în Banat, la începutul secolului al XVIII-lea. Totuşi, vechimea satului se pierde în negura vremii. O legendă spune că numele satului Râtişor provine de la trei izvoare sau, altfel spus, de la trei râpe care se mai pot vedea şi în prezent în spatele şcolii, despre care voi scrie în acest articol. Legenda mai spune că trei ciobani cu turma de oi veneau la aceste râpe să dea apă mioarelor şi fiecare din ei şi-a găsit aici un loc de adăpost. Astfel, s-a format un sat, ulterior populat de români, care au devenit populaţia majoritară. Până în anul 1717, în acest loc se aflau 27 gospodării. Numărul locuitorilor a început să crească, în anul 1751 existând 51 de gospodării. Până în cea de-a doua jumătate a secolului XIX-lea, numărul locuitorilor a crescut. Apoi a avut loc descreşterea populaţiei, fenomen caracteristic tuturor localităţilor româneşti din Banatul sârbesc. Astfel, în anul 1854, Râtişorul număra în jur de 1 340 de locuitori, iar în 1863 a fost înregistrat un număr maxim de locuitori – 1439. În anul 1866, doi parohi din acest sat ne lasă informaţie privind numărul populaţiei din Râtişor şi câteva date despre biserică şi şcoală. Un secol mai târziu, localitatea Râtişor aparţinea Comitatului Temeşianu, adică Timiş, cu 250 de gospodării şi 1 312 de locuitori. În perioada următoare, numărul locuitorilor a scăzut. La începutul secolului trecut, în satul Râtişor trăiau 1 134 de locuitori, dintre care 1 087 au fost români, 22 germani, 20 sârbi şi persoane de alte naţionalităţi, precum maghiarii.
În anul 1736, a fost ridicată cea de-a doua biserică românească de pe teritoriul Banatului de Vest (azi Banatul sârbesc). Mai întâi, biserica a fost construită din lemn, iar în anul 1797 s-a zidit biserica actuală, a cărei înfăţişare a fost schimbată recent. Picturile din interiorul bisericii datează din 1797 şi au fost realizate de zugravul Sima Jakšić din Biserica Albă. Biserica a jucat un rol important în învăţământ şi în menţinerea şcolii cu opt clase „Mihai Eminescu” din Râtişor.


În ceea ce priveşte viaţa culturală la Râtişor, în anul 1878 în sat s-a înfiinţat primul cor. În anul 1904, Trăian Fara a fondat primul cor mix care a activat până în anul 1912. După Primul Război Mondial, dirijorul Iosif Vrănianţu a reînfiinţat corul, iar în anul 1925 a înfiinţat şi fanfara „Doina” din Râtişor. Cele două formaţii au organizat împreună concerte în localitate, dar şi turnee prin alte localităţi.
În anul 1927, comuna bisericească a cumpărat o casă care a devenit Casa de Cultură a satului. Trebuie amintit faptul că Râtişorul a avut şi bibliotecă locală care a fost sub îngrijirea preotului Cuzman Lăpădat. În următorul an, Reuniunea de Citire, Cântări şi Muzică „Doina” a organizat două concerte în localitate.
Majoritatea râtişorenilor se ocupau cu agricultura. Cultivau porumb, grâu şi floarea-soarelui. În prezent, Râtişorul are în jur de 300 de locuitori. Acest număr scăzut este o consecinţă a faptului că majoritatea sătenilor au plecat în străinătate sau în oraşe, lăsând în urma lor gospodării şi case pustiite.
Râtişorul este considerat un sat românesc din Banatul sârbesc. Principalul grup numeric îl constituie românii. La Râtişor trăiesc şi persoane de alte etnii: sârbă şi rromă.


Școala veche „Mihai Eminescu”
Fiecare localitate din comuna Vârşeţ îşi scrie propria istorie a şcolii. Râtişorul, în schimb, face excepţie.
Pe lângă faptul că păstrează în arhiva parohială documente referitoare la învăţământ şi la şcolile din Banat din secolul al XIX-lea, la Râtişor au fost construite de două ori, în acelaşi loc, două edificii şcolare. Cea din urmă clădire, despre care vom scrie pe scurt în acest articol, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi încă mai rezistă, deşi în stare avansată de degradare. Pereţii crăpaţi şi geamurile sparte impun precauţie. Edificiul şcolar, precum şi celelalte case vechi, a fost zidit din pământ bătut şi acoperit cu trestie.
În această clădire, care a fost comoara satului, nu s-au desfăşurat numai activităţi didactice. S-a deschis şi o bibliotecă unde s-au păstrat documente şi cărţi importante, între care şi Protocoalele circularelor bisericeşti şi şcolare, citate de Gheorghe Novac în volumul ,,Învăţământul în Banat în secolul al XIX-lea – Culegere de documente”, publicat în 2016. Precum menţionează autorul acestui volum, în istoria Banatului au avut influenţă covârşitoare şi merite deosebite atât preoţii, cât şi învăţătorii din această instituţie: Ioan Nicolaievici, Grigorie Trandafir, Ignatie Popovici, Gheorghe Cozac, Iacob Iştvan, Ioan Baica, Petru Meza şi Petru Borcanu.
În cea de-a doua clădire a şcolii, unul dintre primii învăţători a fost Petru Meza. Din Conscripţia populaţiei române ortodoxe a Protopopiatului Vârşeţului din anul 1865, reiese că numărul elevilor era în jur de 162. Ulterior, învăţători au fost Ioan Baica şi Petru Borcanu. La începutul secolului al XX-lea, ca învăţători îi avem pe Alimpie Rădulea şi pe Teodor Răbăgia, activi în Reuniunea Învăţătorilor din Dieceza Caransebeş.

Loredana GHEORGHE

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 10 din 10 martie 2018