Secerişul este pe terminate, dacă deja nu a fost încheiat, mai ales din cauza precipitaţiilor. În baza datelor Asociaţiei „Žito Srbija”, grâul a fost recoltat de pe 85-90 la sută din suprafaţa totală, adică de pe 675.00 de hectare.

Când este vorba despre preţul la grâul din anul acesta, aproape că nu s-a schimbat nimic faţă de începutul secerişului, care anul acesta a durat ceva mai mult din cauza precipitaţiilor, astfel că zilele trecute un kilogram de grâu s-a vândut la preţul de 16-17 dinari kilogramul, TVA inclus.

Este clar că grâul nu va fi mai ieftin şi că preţul lui depinde şi de calitate, astfel că oscilează între 16 şi 16,50 de dinari kilogramul, a spus Vukosav Saković, directorul acestei asociaţii.

Dânsul a adăugat că grâul pentru pâine din anul acesta este de calitate mai redusă şi de aceea o cantitate însemnată se va întrebuinţa ca nutreţ pentru animale.

Agricultorii vor decide dacă vor păstra grâul în capacităţile de depozitare  şi vor aştepta un preţ mai bun sau îl vor vinde imeditat din cauza lipsei de bani. Analizând situaţia din împrejurime, spune dânsul, producţia noastră de grâu nu este mult mai bună faţă de cea din împrejurime, nici în baza cantităţii, dar nici în baza calităţii, respectiv faţă de grâul din alte ţări, unde la fel precipitaţiile din anul acesta au redus calitatea lui.

Dânsul adaugă că aşteapta ca recolta de grâu la nivelul Serbiei să fie ceva mai mai mare de 5 tone la hectar.

În Banatul de Sud, grâul a dat o recoltă de circa opt tone la hectar,     afirmă pentru cotidianul „Dnevnik” Nenad Mandić de la Asociaţia agricultorilor „Banatski paori” şi adaugă că în această regiune a Câmpiei Panonice în toamna anului trecut a fost însămânţat mai mult grâu decât în anul 2016 şi că recoltele sunt mai bune faţă de cele obţinuite din anul trecut. Preţul la un kilogram de grâu este de circa 16 dinari, fără TVA, încă nimeni dintre agricultori nu a primit bani pe grâul livrat din recolta din anul acesta, ci doar l-au depozitat şi aşteaptă să înceapă comercializarea.

În Banatul de Sud au mai rămas de recoltat suprafeţe foarte mici, spune Miroslav Kiš de la Asociaţia Agricultorilor din Voivodina. Recoltele sunt  după aşteptări şi diveră de la patru până la şapte tone la hectar sau de la două până la patru tone la jugăr.

Când este vorba despre preţ, el este de 16 dinari pentru un kilogram de grâu, TVA inclus, cu toate că, în baza calculelor agricultorilor,  grâul din anul acest ar trebui să fie de 20 de dinari kilogramul, TVA inclus. Însă, trebuie subliniat faptul că agricultorii nu vor câştiga de la producţia de grâu, spune Kiš, dar această cultură vegetală se va cultiva şi pe mai departe, datorită rotaţiei culturilor şi pentru că grâul aduce agricultorilor primul venit. Reamintim că în toamna anului trecut grâul a fost însămânţat pe o suprafaţă totală care nu a mai fost însămânţată până în atunci, respectiv care a fost însămânţată acum două decenii, iar pe agricultorii seceta din anul trecut i-a determinat să-l însămânţeze, fiindcă din cauza condiţiilor climatice el ajunge la recoltare deja la finele lunii iunie.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 21 iulie 2018.