SECRETARUL DE STAT ŞI PREŞEDINTELE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CETĂŢENIE, DOMNUL DR. ANREI TINU LA C.P.E. „LIBERTATEA”

 

Andrei Tinu

 

Cu ocazia prezenţei sale la ediţia din acest an a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, R. Serbia, în calitate de reprezentant al Guvernului României, secretar de stat şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, dr. Andrei Tinu, a vizitat sâmbătă, 25 august a.c., Casa de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova.

Întâmpinat de directorul Casei, Nicu Ciobanu, şi de adjunctul său, Aurel Brăgean, reprezentantul Guvernului Român a aflat mai multe detalii despre activitatea acestei instituţii, care de mai mult de şapte decenii contribuie la păstrarea limbii, tradiției, culturii și spiritualității românilor de pe aceste meleaguri.

Distinsul oaspete a avut prilejul să se familiarizeze cu concepţia hebdomadarului „Libertatea” şi cu celelalte publicaţii ale Casei – revistele „Bucuria copiilor”, „Tinereţea” şi „Lumina”, să afle mai multe informaţii despre activitatea editorială a Casei, care până în prezent a publicat peste 1.050 de titluri, precum şi despre greutăţile pe care le întâmpinăm în activitatea noastră şi pentru a căror soluţionare este importantă implicarea opiniei publice mai largi.

Un moment aparte în convorbirile purtatate a fost rezervat noilor modalităţi de comunicare pe care „Libertatea” le promovează prin site-ul www.libertatea.rs, respectiv pagina de facebook, despre  implicarea Casei în spaţiul creativ identitar românesc şi importanţa pe care mass-media românească o are în implementarea dreptului la libera exprimare a opiniei, etc.

Vizita înaltului oaspete ne-a făcut să înţelegem că românii din Serbia pot conta pe sprijinul României, iar realizările lor pe multiple planuri sunt deosebit de importante pentru păstrarea şi promovarea fiinţei noastre naţionale.

Teodora SMOLEAN

foto: Tijana STANIŠIĆ