SPENS, tema principală

Spens

În baza aşteptărilor, la şedinţa Adunării Oraşului Novi Sad, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 36 de puncte, cea mai mare atenţie a deputaţilor  a fost acordată Centrului Sportiv şi de Afaceri „Voivodina”, cunoscut ca SPEN, adică viitorului lui, apoi bugetului municipal, Întreprinderii Municipale de Rransporturi, precum şi ridicării monumentului jertfelor nevinovate din perioada 1944-1945.

Fără îndoială, recenta declaraţie a lui Miloš Vučević, primarul Oraşului Novi Sad, că una dintre opţiuni este destrămarea Centrului Sportiv şi de Afaceri „Voivodina şi în locul acestuia să se construiască un obiectiv sportiv mai economic, a provocat cele mai mari discuţii, despre care s-a adoptat un raport privind gestionarea de anul terecut şi realizarea  unui program referitor la acest centru economic şi de afaceri. În acest raport, între altele, se spune că anul trecut SPENS a gestinoat cu pierderi care au depăşit 300 milioane de dinari, cu toate că Oraşul Novi Sad a participat cu 400 milioane de dinari din buget, iar acum aceste pierderi depăşesc 719 milioane de dinari.

Pe ordinea de zi a Adunării Oraşului Novi Sad s-a aflat şi raportul despre Bugetului Oraşului Novi Sad din primele şase luni ale anului curent. Reprezentanţii puterii au vorbit pozitiv despre acest buget, iar minusul realizat  a fost justificat  prin faptul că în curs de finalizare sunt achiziţiile publice şi că încă se efectuează multe lucrări începute  în prima jumătate a anului curent. Aceasta înseamnă că vor fi achitate mai târziu şi de aceea nu au fost încadrate în realizările de până la 30 iunie curent.

 

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 8 septembrie 2018.