Au fost adoptate planurile de activitate și financiare pe anul 2018
Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia s-a întrunit vineri, 26 ianuarie, în incinta Căminului Cultural “Doina” din Uzdin, la prima şedinţă programată în anul 2018.

La sesiunea prezidată de preşedintele Daniel Petrovici, au participat 15 membri ai organismului reprezentativ al etniei române din Serbia, inclusiv cei patru coordonatori: Nicu Ciobanu, coordonatorul Departamentului pentru informare, Anişoara Ţăran, coordonatoarea Departamentului pentru învăţământ, Marinel Bugar, coordonatorul Departamentului pentru cultură, Daniel Ungur, coordonatorul Departamentului pentru Uzul oficial al limbii şi grafiei, precum și Ion Cizmaș, președintele Consiliului Executiv şi Marcel Drăgan, secretar general al C.N.M.N.R.S.

În cadrul sesiunii au fost abordate, printre altele, subiecte ce ţin de buna funcţionare, problemele, acţiunile întreprinse, adoptarea Planului financiar pe anul 2018 al Consiliului Naţional Român, fiind adoptate şi hotărârile privind Programul de activitate şi planurile financiare ale Casei de Presă şi Editură “Libertatea” şi Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.

 

Dan MATA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 3 februarie 2018