Magnus Berntsson, președintele Adunării Regiunilor Europei

Delegaţia Adunării PA Voivodina, alcătuită din Damir Zobenica, vicepreşedinte al Adunării Voivodinei, Snežana Sedlar şi Aleksandra Djanković, vicepreşedinte ale Adunării Voivodinei, a participat la sesiunea de primăvară a Comitetului Adunării Regiunilor Europene – AER, care s-a ţinut la Arad.

Salutând pe cei prezenţi, Damir Zobenica, vicepreşedinte al Adunării PA Voivodina, care este şi vicepreşedinte al AER însărcinat pentru diplomaţia interregională, a anunţat sesiunea plenară de toamnă a Adunării Regiunilor Europene, care se va ţine la Novi Sad în luna septembrie a anului curent, în organizarea Adunării PA Voivodina, de altfel membră de mulţi ai şi partener activ al AER. 

Pe lângă sesiunea plenară de toamnă, am decis să organizăm încă un eveniment, fiindcă vin mulţi oaspeţi din regiunile partenere. Noi l-am numit Forumul Businessului Regional, iar scopul nostru să unim activităţile AER cu promovarea potenţialelor investiţionale ale diverselor egiuni şi ale reprezentanţilor ramurilor economice, pentru ca această colaborare regională să rezulte cu un beneficiu concret, a spus Zobenica.

Dânsul a invitat reprezentanţii regiunilor să discute cu reprezentanţii camerelor economice regionale, ai agenţiilor de dezvoltare şi ai agenţiilor pentru promovarea investiţiilor şi împreună să se contribuie la reuşita ţinerii Forumului Businessului Regional în Voivodina.

Elaboraţi cea mai bună hartă a businessului regiunilor dumneavoastră şi prezentaţi-o la acestea două evenimente, căci aceasta va fi o şansă excelentă pentru întruniri, precum şi pentru cercetarea altor potenţiale regionale şi pentru trasarea unor noi legături economice, a spus Zobenica.

Aleksandra Đanković, vicepreşedintă a Adunării PA Voivodina, a prezidat şedinţa Comitetului 3 şi a înmânat premiile anuale „Shinebright” regiunilor care au avut contribuţii speciale în activitatea AER, iar vicepreşedinta Snežana Sedlar a particpat activ în activitatea Comitetului 1, care se ocupă cu dezvoltarea economică.

George SUBU

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 14 din 7 aprilie 2018