Unitatea și indisolubilitatea căsătoriei fixează și un întreit scop: nașterea de copii, dată ca o poruncă a lui Dumnezeu încă de la creație; ajutorarea reciprocă, drept o consecință a unității dintre soți și ferirea de desfrânare, ca urmare a sfințeniei pe care o imprimă familiei „unitatea în Hristos și în Biserică”.

Atât caracteristicile, cât și scopul căsătoriei, pot fi mai bine intuite dacă vom urmări cu luare aminte ritualul slujbei Sfintei Cununii. Astfel, în oficierea Tainei remarcăm că se leagă mâna dreaptă a mirelui și miresei ca semn al unirii lor pe toată viața, rostindu-se o rugăciune plină de conținut duhovnicesc. Apoi se pun cununiile pe capetele mirilor, rostindu-se formula de sfințire a căsătoriei: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Cununiile mirilor sunt asemenea „cununiilor cu care Mântuitorul încununează în ceruri pe sfinții și aleși Săi după moarte, ele imprimând mirilor o demnitate morală cu totul deosebită pentru toată viața. Înainte de Taina propriu-zisă are loc logodna, când mirilor li se pune pe deget inelul, pe care îl vor purta toată viața. Așa cum inelul, fiind un cerc, nu are nici început și nici sfârșit, el simbolizează încrederea pe care soții și-o acordă reciproc. Prezența nașilor îndeplinește și rolul de martori și chezași ai făgăduinței de fidelitate conjugală, pe care soții o fac în fața lui Dumnezeu. Pâinea și paharul cu vin din care gustă mirii reprezintă unitatea lor nedespărțită în viață, atât la bine, cât și la necazuri. Înconjurarea mesei este simbol la bucuriei nunții.

Prot. Emanuel Tăpălagă, Vicar eparhial
Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, din 14 aprilie 2018