Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu își împărtășea voința Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată și vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoțită de multe ori și de minuni.

Toți profeții au fost chemați la misiune direct de Dumnezeu. Ei făceau parte din diferite seminții ale lui Israel și din diferite pături sociale. Sfânta Scriptură vorbește de un număr destul de mare de profeți. Șirul lor începe cu Moise și se sfârșește cu Sfântul Ioan Botezătorul. De obicei, ei se împart în două grupe. Din prima fac parte profeții care și-au scris cuvântările către popor, fiind numiți și profeți noi. Aceștia sunt în număr de 16 și anume: 4 profeți mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel și 12 profeți mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi. Din a doua grupă fac parte profeții care nu și-au scris cuvântările, ei fiind numiți și profeți vechi. Între ei se numără: Samuil, ultimul judecător, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Șilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul său Elisei și mulți alții.

Între aceștia din urmă, la loc de cinste se numără Sf. Prooroc Ilie, originar din Tesba Galaadului. Activitatea lui profetică s-a desfășurat în secolul IX î.Hr., în vremea domniei regelui Ahab din Samaria, fiind prezentată în două din cărțile Vechiului Testament: a treia a Regilor, cap. 17-19 și a patra a Regilor, cap. 1-2.

Regele Ahab era un om plin de fărădelegi și de păcate, după cum era și soția sa Isabela. Ei au părăsit închinarea către un singur Dumnezeu, ridicând temple și jertfelnice zeului Baal și zeiței Așera. Din pricina fărădelegilor lor, proorocul Ilie le-a prevestit că Dumnezeu nu va mai da ploaie pe pământ.

El s-a retras apoi într-un loc ascuns, lângă pârâul Gherit, nu departe de Iordan. Acolo îi aduceau corbii pâine și carne în fiecare dimineață, iar apă bea din pârâu. Secând pârâul din pricina lipsei de ploaie, Domnul i-a poruncit să se îndrepte spre localitatea Sarepta, situată lângă orașul Sidon din Fenicia, căci poruncise unei femei văduve să-i dea de mâncare. Dar în casa acelei femei n-a găsit decât o mână de faină și puțin untdelemn, din care voia să facă o azimă pentru ea și pentru fiul ei și apoi să moară.

Ilie o încurajează, spunându-i că Domnul a rânduit ca făina și untdelemnul ei să nu se sfârșească până când va da iar ploaie pe pământ. Și s-a întâmplat după cuvântul lui. Dar la scurtă vreme, s-a îmbolnăvit fiul acelei femei și a murit. El a fost înviat însă de Domnul, prin rugăciunea proorocului Său Ilie.

În cel de-al treilea an al acelei secete, Domnul i-a poruncit lui Ilie să se arate regelui Ahab. Făcând aceasta, proorocul i-a cerut lui Ahab să adune, pe muntele Carmel, întreg poporul, împreună cu cei 450 de· profeți ai zeului Baal și cu cei 400 de profeți ai zeiței Așera. După ce s-au adunat acolo, a cerut să i se dea doi viței, unul pentru preoții păgâni, iar altul pentru sine, ca să-i pregătească pentru jertfă, dar să nu pună foc pe ea, ei fiecare să cheme și să roage pe Dumnezeul lor să le aprindă jertfa.

Preoții lui Baal au făcut după cuvântul lui Ilie, rugându-se îndelung zeilor lor, dar rugăciunea lor a rămas zadarnică. Înspre seară Ilie a luat 12 pietre din care-a făcut un jertfelnic, pe care a pus lemne, iar deasupra vițelul cel tăiat. Apoi a rostit o rugăciune scurtă către Dumnezeu; și a căzut foc de la Domnul, care a mistuit întreaga jertfă. Poporul, cunoscând acum care este adevăratul Dumnezeu, a ucis pe toți preoții lui Baal și, îndată după aceasta, Domnul a trimis ploaie pe pământ.

Prot. Emanuel TĂPĂLAGĂ, Vicar eparhial 

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 29 din 21 iulie 2018