Dintotdeauna, „bobocii” au practicat diverse ramuri sportive, cum sunt: fotbalul, baschetul, şahul, voleiul, handbalul, luptele marţiale. Un iubitor al fotbalului care merită să fie în centrul opiniei publice este fostul fotbalist Sorin Ardelean din sorin ardeleanSatu-Nou. Sorin a iubit încă de mic sportul în general, iar în special fotbalul. Primii paşi în sportul preferat i-a făcut când a început să joace fotbalul acasă, cu prietenii şi colegii lui, apoi a continuat la şcoală. După aceea a fost unul dintre titularii echipei de fotbal-juniori „Sloga” din sat. Aci s-a instruit sub supravegherea antrenorilor Vlajko Kalkan şi Bata Šoljaga. El a jucat în centrul apărării. Sorin Ardelean provine dintr-o familie de sportivi, având în vedere că şi tatăl său, Livius Ardelean, a fost un fotbalist consacrat al echipei de fotbal ”Sloga” din sat. Ca elev al Şcolii Generale din Satu-Nou, iar mai târziu şi ca elev al Şcolii Medii ”Dositej Obradović” din Alibunar, a jucat pentru reprezentativa şcolii în multe meciuri şi la multe turnee. Unul dintre frumoasele rezultate pe care le-a înregistrat Sorin a fost cel de la“Cupa Libertăţii“, unde împreună cu colegi lui au cucerit locul I. Sorin ne-a spus care sunt idolii lui în fotbal:

Pentru mine, cei mai mari fotbalişti sunt Ronaldo şi Cantona, iar dintre cei din Serbia îi prefer şi îi apreciez în mod aparte pe fotbalistul Predrag Mijatović şi pe golgheterul Savo Milošević, dar şi pe cunoscutul portar Ivica Kralj”

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în ziarul”Libertatea”