Se aşteaptă un sprijin consistent din partea comunităţii

 

În Comuna Alibunar, agricultura este ramură de bază a populaţiei, astfel că ea reprezintă o sursă sigură pentru numeroase familii care luptă pentru existenţă în condiţiile vitrege ale economiei de piaţă. Care este adevărată situaţie în care se află agricultura la momentul de faţă şi cu ce fel de probleme se confruntă agricultorii – a încercat să răspundă la aceste întrebări interlocutorul nostru, Aurel Murgu, un apreciat agricultor din Alibunar:

– La momentul de faţă, agricultura este o ramură economică căreia nu i se acordă  atenţia pe care o merită. Ea este într-o poziţie dezavantajată, deoarece statul nostru nu asigură condiţii necesare pentru buna gestionare a gospodăriilor agricole. Dacă am face o incursiune în perioada titoistă, ajungem la constatarea că poziţia agriculturii din acea vreme era mult mai apreciată, probabil şi pentru faptul că s-a început cu o nouă reconstruire a ţării după dezastrul lăsat de cel de-al Doilea Război Mondial. Atâta timp cât a durat refacerea ţării, agricultura a înregistrat o adevărată înflorire, s-au făcut multe investiţii în domeniul agriculturii şi ea a fost o ramură care a avansat mereu. Astăzi, însă, agricultura este la un nivel de dezvoltare foarte scăzut, ceea ce a creat şi o mare discrepanţă printre agricultori. Se pare că la momentul de faţă cei mai reuşiţi sunt acei agricultori care au apărut peste noapte, cum s-ar spune în limbajul popular, fiind însă abandonaţi acei ţărani care prin sudoarea muncii lor şi-au agonisit o avere pe merit. În situaţia actuală, dezvoltarea agriculturii lasă de dorit, deoarece munca ţăranului şi produsele lui sunt subapreciate, el fiind lăsat în voia sorţii. În ceea ce priveşte situaţia ţăranilor în Comuna Alibunar, ea este deopotrivă cu aceea din ţară, astfel că agricultorii nu sunt în poziţie de a aduce unele decizii favorabile pentru ei.

                                                                                                  Ion Mărgan

Articolul îl puteţi citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 27 din 7 iulie  2018

Ţăranii nu sunt îndeajuns de respectaţi nici din partea autorităţilor, dar nici din partea acelora care beneficiază de produsele lor. Când vorbim de standardul vieţii populaţiei din P.A. Voivodina, marea majoritate a locuitorilor depind de produsele agroalimentare pe care le pot procura la un preţ foarte mic în comparaţie cu produsele industriale.