Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a declarat că America se va retrage din acordul privind armamentul nuclear cu rază medie de acţiune, deoarece Rusia nu-l respectă de ani de zile. După cum au transmis agenţiile, Trump nu a oferit niciun exemplu de încălcare a acestui acord privind distrugerea rachetelor cu rază medie şi mică de acţiune din 1987, prin care s-a interzis producţia, testarea şi desfăşurarea rachetelor nucleare balistice şi de croazieră.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite Americane

După cum a spus Trump, acordul a limitat Statele Unite să dezvolte arme noi, dar acest stat va începe să-l producă în caz că Rusia şi China nu se vor pronunţa că nu vor avea sau dezvolta acest armament.

De altfel, China nu a făcut parte din acest acord.

Faptul că Statele Unite au anunţat retragerea din acord a provocat o reacţie aspră a Moscovei. Respingând acuzaţiile că nu respectă acordul, Rusia despre un asemenea gest al Washingtonului spune că e periculos şi constituie şantaj. Ea ameninţă că va lua măsuri concrete. Moscova spune că este vorba despre visul Washingtonului despre o lume unipolară şi dominare deplină şi că aceasta ar putea provoca război.

Fostul lider sovietic Gorbaciov spune că un asemenea gest ar fi greşeală.

Aşadar, există şanse reale să înceapă din nou cursa înarmărilor.

Modificări constituţionale în Macedonia

Adunarea Macedoniei a votat zilele trecute decizia privind modificările constituţionale prin care va fi ratificat acordul cu Grecia. Aceasta ar trebui să permită schimbarea numelui statului în Republica Macedonia de Nord şi aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Premierul Zoran Zaev a menţionat, aparte, că partidul de opoziţie VMRO-DPMNE a făcut bine că a votat pentru. El a adăugat că a fost scrisă o nouă pagină în istoria Macedoniei.

Florin URSULESCU

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 43 din 27 octombrie 2018