SELEUŞ: S-a amenajat clădirea Comunităţii Locale

 

După o perioadă îndelungată, autorităţile comunale au decis să sprijine financiar efectuarea lucrărilor de amenajare a edificiilor locale. În planul de reamenajare a edificiilor publice de pe teritoriul Comunei Alibunar, prioritate a fost acordată restaurării clădirii Comunităţii Locale din Seleuş. Lucrările au cuprins următoarele: amenajarea interioară şi exterioară, zugrăvirea clădirii, împrospătarea mobilierului, amenajarea pardoselei, asanarea faţadei. „Suntem foarte mulţumiţi cu modul de amenajare a clădirii. Pe această cale, conducerea locală doreşte să mulţumească autorităţilor comunale, în frunte cu preşedintele Predrag Belić, pentru sprijinul acordat. În perioada ce urmează este planificată repararea completă a spaţiului bibliotecii, fiind încadrată şi instalarea unor noi rafturi, unde se va expune întreg fondul de cărţi. Acest fond va fi pus la dispoziţia iubitorilor de carte şi a cititorilor fideli şi abonaţi din sat, dar şi din satele din împrejur”, a menţionat primarul satului Mladen Ćuruvija.

                                                                                                  Ion Mărgan

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 14 din 7 aprilie 2018

 

 

 

PETROVASÂLA: Întreruperile tot mai frecvente de curent electric pot afecta aparatele casnice

 

În decursul săptămânii lăsate în urmă, consumatorii de curent electric au fost expuşi întreruperii frecvente a curentului electric, ceea ce poate lăsa unele urmări imprevizibile asupra aparatelor de uz casnic. După cum au explicat responsabilii de la Întreprinderea Publică pentru Distribuirea Curentului Electric, deconectările intermediare au fost cauzate de păsările migratoare care îşi fac cuiburi în vârful stâlpilor de înaltă tensiune. Cele mai multe astfel de cazuri sunt înregistrate pe reţeaua de curent electric care aprovizionează consumatorii pe traseul Alibunar – Seleuş – Novi Kozjak. Echipele de intervenţie acţionează la orice apel al sătenilor, se deplasează în timp record la locul poziţionat, dar pe „răufăcători” nu-i pot găsi, pentru că şi-au pierdut urma, devenind invizibili. Consumatorii sunt rugaţi să nu întreprindă nicio acţiune din proprie iniţiativă, deoarece pot apărea defecţiuni şi mai mari la reţeaua de curent electric. Se apelează la consumatori ca despre orice fel de defecţiune să anunţe persoanele autorizate.