Ţelul nostru este ca anul acesta şi în anii ce urmează, în aproape 30 de locaţii să se reconstruiască sisteme de irigaţii şi să se creeze condiţii pentru irigaţii în Voivodina, a spus Igor Mirović. Sistemul regional de irigaţii Tisa-Palić  este unul dintre obiectivele care se finanţează din aşa-numitul Program pentru irigaţii  Abu Dhabi Fond în Provincia Autonomă Voivodina. Acest subsistem se va aproviziona cu apă din râul Tisa, iar o parte din Hidrosistemul „Severna Bačka”.

La ora actuală în Serbia se realizează în total 14 proiecte de irigaţii, dintre care 11 în Voivodina. Toate aceste proiecte trebuie să fie terminate anul acesta, iar în funcţia de irigare deplină vor intra abia în urma electrificării holdelor şi încorporării pompelor pentru irigarea hodelor.

Ana Brnabić, preşedinta Guvernului Serbiei, a declarat că acum se irigă doar trei la sută din pământul arabil din Serbia, ceea ce este, după cum a apreciat dânsa, o ruşine şi o consecinţă a neglijenţei de mai mulţi ani şi a unei politicii nefavorabile în agricultură. Dânsa a anunţat că la finele mandatului  Guvernului Serbiei vor fi irigate cel puţin opt la sută, respectiv  sub sisteme de irigaţii se vor afla circa 100.000 de hectare de pământ arabil, în loc de actualele 24.000 de hectare.

După cum a spus dânsa, consecinţele secetei de anul trecut au arătat cât de neechipată este agricultura pentru a putea să se confrunte cu schimbările climatice. Acest fapt a constituit motivul să se discute mai intens ce trebuie schimbat când este vorba despre direcţia de dezvoltare a agriculturii noastre, pentru ca ea să fie cât mai rezistentă la calamităţile naturale.

Îmi pare bine că am auzit că aceste 11 proiecte vor fi terminate până la finele anului curent şi că în fază de pregătire există încă 18 proiecte care vor fi finanţate din acelaşi fond, a spus premiera.

Guvernul Provicnial, a spus Igor Mirović, preşedintele Guvernului Provincial, a asigurat mijloace financiare pentru pregătirea documentaţiei de proiecte, iar astfel de proiecte vor continua şi în faza a doua, când datorită celor 13 proiecte vor fi irigate 60.000 de hectare.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 9 iunie 2018