De ce unii evrei se abţin să folosească cifrele atunci când numără dacă sunt destule persoane pentru un minian?

Tradiţia de a nu utiliza cifre atunci când se numără dacă sunt destule persoane pentru un minian (un cvorum de 10) porneşte de la recensământul realizat în timpurile biblice. Copiii lui Israel sunt număraţi de mai multe ori în Tora, de fiecare dată la ordinul lui Dumnezeu. Dar în 2 Samucl 24 regele David ordonă un recensământ neautorizat, iar rezultatul este pedeapsa divină, concretizată printr-o plagă ce a ucis 70.000 de oameni.
Tanahul nu oferă nicio explicaţie suplimentară referitoare la acest eveniment. Totuşi, drept urmare, tradiţia iudaică a instituit un tabu asupra numărării oamenilor, afirmând că acest privilegiu îi aparţine doar lui Dumnezeu şi că a l’acc asta tară porunca divină poate duce la catastrofe. De aceea, atunci când se verifică dacă sunt destui oameni pentru un minian, se obişnuieşte să se folosească un verset din Psalmi (28:9), care, în limba ebraică, este compus din zece cuvinte. Versetul începe cu Hoşia et amelw „Mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta; veghează-i pe ci şi-i ridică pentru totdeauna”.
În afară de utilizarea acestui verset pentru a se verifica dacă există destui bărbaţi pentru minian, mai există un obicei alternativ, acela de a pronunţa în idiş: nişt ein, nişt ţvei şi aşa mai departe, ceea ce înseamnă „nici unul, nici doi…”, ca un mod de a pretinde că, de fapt, nu se face o numărătoare propriu-zisă.

De ce unele autorităţi rabinice consideră că la o ceremonie de nuntă trebuie să fie prezent un minian?

In Cartea lui Ruth (4:2) se povesteşte că, atunci când Boaz era pregătit să o ia de soţie pe Ruth, el a chemat zece dintre înţelepţii cetăţii. Pornind de la aceasta, Talmudul a stabilit că este necesar să fie prezent un minian atunci când sunt rostite la ceremonia nupţială Seva Brahot („Cele Şapte Binecuvântări”, cunoscute şi ca Birkat Hatanim) (Retubot 7b)132. Deşi majoritatea autorităţilor rabinice au fost de acord cu faptul că este preferabil ca această regulă să fie respectată, totuşi este considerată validă133 şi o ceremonie realizată tară a fi de faţă un minian.
Ideea din spatele acestei reguli din Talmud este că un minian reprezintă congregaţia; şi astfel se consideră că. prin prezenţa lor, ceremonia capătă un plus de solemnitate. Mai mult decât atât, prin prezenţa unui minian ceremonia se transformă dintr-una privată într-una publică. Acest lucru era important în Evul Mediu, când evreii erau permanent expulzaţi dintr-o ţară într-alta şi ev idenţa căsătoriilor era dificil de ţinut. Dacă faptul că ceremonia a avut loc devenea de notorietate publică, şansele de a se comite erori erau mult diminuate (de exemplu, o femeie care se recăsătorea tară a obţine în prealabil divorţul).
În zilele noastre, multe autorităţi rabinice consideră că, din moment ce este necesară obţinerea în prealabil a unui certificat de căsătorie civilă de la autorităţile statului, înainte de a se oficia cununia religioasă, şansele de eroare sunt mult reduse şi de aceea nu mai este necesar ca un minian să fie prezent la ceremonie. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, rabinii consideră că, dacă este posibil, atunci este indicată prezenţa unui minian.
Intrucât pentru nunţile mici, private este adeseori dificil să fie asigurată prezenţa unui minian, majoritatea rabinilor sunt dispuşi să oficieze astfel de ceremonii şi în lipsa cvorumului.

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr.2 din 13 ianuarie 2018