Vasile Barbu – Baronul de Uzdin

         Numeroase sunt cărţile autorilor autohtoni apărute la diverse edituri din România, majoritatea în limba mamei, altele fiind şi transpuneri în alte limbi europene care indubitabil şi în ansamblu constituie cele mai consitente exemple ale performanţelor noastre cultural-spirituale. Dar, cum nu ne-am propus de a face o privire exhaustivă, de data aceasta ne vom reţine atenţia asupra celui mai proaspăt volum „Sacramentul singurătăţii” de Vasile Barbu, apărut la Editura „Etnologica” din Baia Mare în colecţia lirică a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, CIP-ul Bibliotecii Naţionale a României, ISBN 978-606-8213-55-2.

Evident, C.J.P.C.T.P Maramureş, care până recent a publicat în genere poeţi din zonă, s-a decis pentru un titlu de mândrie iar prin acest simbolic gest de „adopţie” culturală, Vasile Barbu, – „unul din românii de seamă din afara graniţelor ţării” – cum precizează în deschiderea cărţii Nicolae Scheianu, devenise şi maramureşean.

Ideea s-a născut în toamna trecută la Festivalul „Nunta Zamfirei” de la Bistriţa şi concomitent cu vizita uzdinenilor efectuată la Chelniţa poetului Vasile Morar şi cetatea romană de la „Porolissum”. Ocazie de revestire despre drumul romanilor de la malul Dunării până la punctul cel mai de nord în care  ajunseseră oştile romane cu pasiunea lor cuceritoare.

Dar cum omul sfinţeşte locul iar locurile inspiră imaginaţia poetică, în primul ciclu de poezii din volumul „Sacramentul singurătăţii”, Vasile Barbu, mai întâi „pictează şoapta” poetică dinspre Banat spre „Insula sfântă” (p.29) şi „prietenii” odată trăitori pe insula Ada Kale: „o grădină / a răbdării. / A sălbăticiei şi înmulţirii. / Grădina era de fapt o cetate / pentru care s-au bătut / ani de zile mulţi sultani / împăraţi, cneji, domnitori.” (p. 23), versuri care amintesc de insula Ada Kale „furată” de apele Dunării, care de la un „vis / adevărat din raiul continentului” după construirea hidrocentralei de la „Porţile de fier” a rămas în seama somnilor şi peştilor teleosteeni. Sunt aci şi versuri în memoria lui Aurel Turcuş, altele dedicate lui Eugen Dorcescu, Adam Puslojić, Ionel Stoiţ, pictorului Emil.

Cel de al doilea ciclu este didicat lumii Banatului „împărăţiei / Ultimului Vasile / Stirpe din neamul / Baronilor de Uzdin” („Împătăţia ultimului Vasile”, p. 51), cuprinde poeme inedite dar şi unele deja cunoscute din paginile antologiei „Banatul în memoria clipei”, autorul fiind considerat de către prof. univ. dr. Anton Ilica din Arad, drept evocator, „fiu al uzdinenilor (Homo Uzdinicus) care a fost ales de firele nevăzute ale inconştientului colectiv ca să încununeze locul său natal cu aura culturală în dimensiunea sa metaforică” (din prefaţa „Poetul Vasile Barbu sau despre nepotolitul dor de veşnicie”, p. 13).

 

Ioan BABA

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 07 iulie 2018.