Actori tineri în roluri memorabile

Revizorul

În seara zilei de 27 aprilie, atelierul „Academica” al Şcolii de Înalte Studii pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț, Facultatea de Învăţători din Belgrad, secţia din Vârşeţ și al Asociației Culturale „Banatic Art” din Vârşeţ, a prezentat spectacolul „Revizorul” de Nikolai Vasilievici Gogol, adaptare de Cătălin Ursu. A fost un spectacol reușit din toate punctele de vedere, care nu a lăsat pe nimeni indiferent.

Întreaga instituție de învățământ s-a transformat într-o scenă imensă. Actorii au apărut din cele mai neașteptate locuri, ținându-i pe spectatori tot timpul în suspans. Fiecare scenă a fost foarte bine pusă la punct. S-a simțit mâna sigură a regizorului Cătălin Ursu, oaspete din România, care s-a atașat sufletește de tânăra trupă. Scenografia concepută de Liliana Barbulov a fost inspirată și sugestivă, iar muzica realizată de Cătălin Ursu și dr. Eugen Cinci s-a contopit cu atmosfera. Spectacolul a prins viață datorită angajamentului deplin al mărinimoasei dr. Eufrozina Greoneanț, reprezentantul trupei în comitetul de organizare al Zilelor de Teatru, care a petrecut ore în șir cu tinerii actori la repetiții, i-a încurajat, i-a îndrumat și le-a transmis bogatele ei cunoștințe.

Revizorul” de N. V. Gogol este o capodoperă a literaturii dramatice universale, ce povesteşte fiecărei generaţii despre putere şi despre iluzia ei, despre corupţie şi birocraţie. Spectacolul oferă întregii trupe de actori roluri memorabile. În aceste roluri s-au descurcat de minune tinerii actori: Mariana Totan – Ana Antonovna, primărița oraşului; Marina Jurca – Maria Andreevna, fiica ei; Maribel Popa – Ivan Alexandrovici Hlestacov, funcţionar din Petersburg; Adrian Țăran – Ammos Feodorovici Liapchin-Tiapchin, judecător; Denis Stratulat – Luca Luchici Hlopov, inspectorul şcolar; Melisa Țăran – Filipovna Zemlianica (administratoarea aşezămintelor de binefacere); Larisa Stratulat – Ivanka Şpechin (diriginta poştei); Nicoleta Erina – Ivanovna Dobcinschi, (moşiereasă din localitate); Tatiana Petrică – Ivanovna Bobcinschi, (moşiereasă din localitate); Antonela Barbu – Cântăreața I; Sanja Mojsilović – Cântăreața II; soliști instrumentiști: Vukašin Mišović (acordeon); Toma Šajn (acordeon) și Nikola Petrović ( vioară). Studenta Vanesa Mara s-a aflat pe post de sufleor.

Mariana STRATULAT

Foto: Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 18 din 5 mai 2018