• La sfârșitul lui iunie s-a împlinit un an de la instalarea Guvernului condus de prim-ministrul Ana Brnabić. Este momentul când se face o retrospectivă a activităților, realizărilor, a promisiunilor și impasurilor.

  • Aflat în vizită la Belgrad, Comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, a menționat: „Problema Kosovo este una deschisă, nu însă crucială pentru ca Serbia să progreseze pe calea eurointegrării”.

  • Vizita secretarului de stat al Vaticanului, cardinalul Petro Parolino, a deschis posibilitatea să fie luată în discuție continuarea dialogului Belgrad – Priștina. Cu această ocazie, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că „pentru a păstra pacea şi stabilitatea Serbia tinde spre un compromis şi spre protejarea intereselor naţionale şi a celor de stat”.

  • Afirmațiile din ultimul timp ale prim-ministrului kosovar, Ramush Haradinay, referitoare la includerea Statelor Unite în soluționarea problemei Kosovo, au stârnit o serie de reacții.

La sfârșitul lui iunie s-a împlinit un an de la instalarea Guvernului condus de prim-ministrul Ana Brnabić. Este un moment când se face o retrospectivă a activităților, realizărilor, a promisiunilor și impasurilor.

O realizare evidentă este majorarea pensiilor cu 5 %, urmând ca până la sfârșitul anului să fie abrogată Legea adoptată în anul 2014 prin care aceste venituri au scăzut. Astfel, valoare medie a pensiilor va crește cu 7,2 %. Majorare cu până la 10 % a salariilor angajaților în sectorul public este considerară un succes evident al Guvernului, rămânând ca, după cum a anunțat președintele Aleksandr Vučić, începând cu luna septembrie, să fie majorate atât pensiile precum și salariile angajaților în sectorul public.

Guvernului condus de prim-ministrul Ana Brnabić i se atribuie și alte realizări precum: un surplus de 4,6 % în buget la sfârșitul primului trimestru al anului în curs, scăderea numărului șomerillor sub 12 la sută, majorarea considerabilă a investițiilor, soluționarea problemelor în legătură cu aeroportul ,,Nikola Tesla” din Belgrad care a obținut doi parteneri strategici din Franța și India și construirea unui nou bloc al termocentralei „Kostolac”.

De asemenea, pe lista realizărilor sunt trecute Centrul Clinic din Niš, Spitalul de Oncologie din Belgrad, angajarea a 4 000 de medici și personal medical, dar și progresul consemnat în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Trebuie menționat că prim-ministrul Ana Brnabić pune un accent deosebit pe dezvoltarea culturii și pe investițiile considerabile în învățământ și știință. A fost inaugurat Muzeul de Artă Modernă și Muzeul Național din Belgrad, aproximativ o mie de tineri cercetători au fost încadrați în proiecte științifice de cercetare, iar 50 de doctoranzi au fost angajați. S-au făcut inovații considerabile în sistemul de învățământ elementar și mediu.

Scăpările în activitatea Guvernului, consemnate în rapoartele Comisiei Europene, se referă la libertatea presei. În acest sens, acum o lună prim-ministrul Brnabić a inițiat discuții cu asociațiile ziariștilor și a fost alcătuit un grup de lucru care se va ocupa de elaborarea unei strategii media. La acest capitol se mai pot adăuga ascensiunea criminalității și a conflictelor dintre clanurile de criminali, dar și frecventele certuri și neînțelegeri în desfășurarea ședințelor de Guvern, ceea ce a făcut să fie anunțată, de mai multe ori, remanierea Guvernului.

Kosovo – o problemă deschisă

Aflat în vizită la Belgrad, Comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, a menționat: „Kosovo este o problemă deschisă, dar nu este crucială pentru ca Serbia să facă progrese în calea ei de aderare la Uniunea Europeană. Există încă multe alte probleme de rezolvat”.

În cadrul unei conferințe de presă comună susținută cu comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, președintele Aleksandar Vučić a menționat că se va face totul să se ajungă la un compromis: ,,Nu vom permite nimănui să ne umilească, indiferent cât de mult pare posibil acest lucru”.

El este de părere că rezolvarea problemei Kosovo trebuie negociată și că este mai bine ca negocierile să dureze 10 ani decât să ajungem la conflicte sau la războaie”. El a subliniat: „Serbia este și va rămâne și pe mai departe un factor de stabilitate și pace în regiune”.

Cardinalul Parolin la Belgrad

Vizita secretarului de stat al Vaticanului, cardinalului Petro Parolino, a dat posibilitatea să fie luată în discuție problemele legate de continuarea dialogului Belgrad – Prishtina. Cu această ocazie, preşedintele Serbiei Aleksandar Vučić a declarat că Serbia, chiar din cauza păcii şi a stabilităţii, tinde spre un compromis şi spre protejarea intereselor naţionale şi a celor de stat”.

Preşedinta Guvernului Serbiei, Ana Brnabić, a avut și ea o întrevedere cu cardinalul Parolino, discuțiile fiind axate pe soluționarea problemei Kosovo. Cu această ocazie, s-a subliniat „determinarea sinceră a Serbiei în ceea ce privește continuarea dialogului”. De asemenea, prim-ministrul Ana Brnabić a afirmat că „relaţiile dintre Serbia şi Vatican sunt bune şi fără probleme deschise, cu o tendinţă reciprocă spre consolidarea spiritului de respectare reciprocă, încredere şi toleranţă”.

La rândul său, cardinalul Parolin a transmis sprijinul Vaticanului în rezolvarea problemei Kosovo, subliniind„pentru Vatican este de o însemnătate deosebită protecția patrimoniului cultural şi religios în Kosovo şi Metohia”.

Eufrozina GREONEANŢ

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 27 din 7 iulie 2018