ADRIANA UZONI DESPOT A SUSŢINUT UN RECITAL DE COLINDE LA VÂRŞEŢ

   

Sâmbătă, 23 decembrie 2017, cu începutul de la ora 17, la Casa Butoarcă din Vârşeț,  Adriana Uzoni Despot a susținut un recital de colinde de Crăciun. Evenimentul cu intrare grătuită a fost oferit vârşeţenilor de către Asociaţia Cetăţenilor ,,Pro Artis”.

În deschiderea evenimentului, cuvinte de salut a adresat preşedinta  Asociaţiei Cetăţenilor ,,Pro Artis”,  dr. Aurora Gaita.

Adriana Uzoni Despot a adus cu ea căldura şi armonia colindelor tradiţionale. A interpretat cele mai frumoase colinde şi cântece de Crăciun din repertoriul românesc şi cel internaţional. A deschis programul cu colindele ,,O, ce veste minunată”, ,,Iată vin colindătorii” și ,,Cântec de Crăciun”. Acestea sunt colindele care nu se uită niciodată, colinde pline de sensibilitate, armonie, scrise cu evlavia credinţei străbune.

Casa Butoarcă a fost  neîncăpătoare pentru tinerii şi vârstnicii care au asistat emoţionaţi la acest recital de excepţie. Prezenţa vârşeţenilor în număr atât de mare a dat aripi Adrianei, care a fost încântată de prestaţia publicului. Programul a continuat cu colindele cu melos popular: „Cetiniţă, cetinioară”, ,,Sus la poarta raiului” și ,,Afară ninge liniştit”. Vocea de o deosebită frumuseţe, dicţia perfectă,  uşurinţa cu care cântă și eleganţa cu care poartă costumul  sunt calităţile care o definesc  pe Adriana Uzoni Despot. A fost o seară plăcută cu atmosferă liniştită, caldă,  cu decoraţiuni de bun gust şi lumânări de mese.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 13 ianuarie 2018