Ni se reproșează în mai multe rânduri de către cititorii din satul de pe Bega că prea des folosim numele Toracu-Mare sau Toracu-Mic. Datori suntem noi jurnaliștii a primi orice critică de la cei ce răsfoiesc ”foaia”, cum îi zic la Torac, ea fiind oricum una constructivă, lucru pe care îl spune apăsat în epistolele sale Apostolul Neamurilor, Pavel. Cel din urmă, desigur, în contextul credinței.
În cazul nostru, la drept vorbind, astăzi avem un singur Torac și în acest sens dau următorul exemplu foarte elocvent: încă din a doua jumătate a secolului trecut, deci după cea de-a doua conflagrație mondială, a început fenomenul ”singularizării” Toracelor. În primul rând prin căsniciile, am zice ”mixte”, dintr-un Torac în celălalt. Deci, ardelenii s-au contopit cu bănățenii sau invers. Iar în al doilea rând, dar în cazuri izolate, torăcenii mici și-au luat case în Toracu-Mare, poate foarte rar, sau rar de tot, o familie din Toracu-Mare să se fie mutat în Toracu-Mic. Lucrul amintit mai sus îi trădează chiar numele de familie foarte numeroase, mai ales Ocolișănii, Petrovicii, care se regăsesc în prezent în Toracu-Mare.
Eu și colegii mei, Florin Rașa și Mircea Lelea, e drept că folosim termenii de Toracu-Mic și Mare, dar numai în caz că evenimentul se petrece într-un obiectiv sau este strict legat istoric de acel Torac. Atunci chiar că nu putem recurge la o ”globalizare” în miniatură, fiindcă dacă așa stau lucrurile, noi nu le mai putem schimba. Spre exemplu, Biserica din Toracu-Mic, Casa Culturală din Toracu-Mic, fostul liceu din Toracu-Mic, etc.

Ionel MIAT

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul „Libertatea”, nr. 51 din 23 decembrie 2017