RECEPȚIE DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI LA VÂRȘEȚ

Ziua de 1 Decembrie reflectă împlinirea dezideratului de libertate, unitate și demnitate națională al mai multor generații și are o semnificație aparte atât pentru România, cât și pentru poporul roman de pretutindeni. Este o zi plină de încărcătură istorică și sufletească, ce merită să fie sărbătorită și cinstită cum se cuvine.

Pornind în această ordine de idei, pe data de 28 noiembrie, la restaurantul „Stari Mlin” din Vârșeț, Consulatul General al României la Vârșeț a organizat tradiționala recepție cu ocazia Zilei Naționale a României. Întâlnirea a fost inaugurată prin intonarea imnurilor celor două state vecine și prietene, Serbia și România.

Recepția a reunit numeroși invitați, reprezentanți din partea asociațiilor, instituțiilor și societăților românești, bisericii, autoguvernării locale, presei și oaspeți din România. Evenimentul a fost onorat de prezența primarului orașului Vârșeț, Dragana Mitrović și prefecților din districtele Banatului de Sud și Banatul Central.

Imnurile au fost intonate de preotul Adrian Boba, adminstrator al Catedralei Ortodoxe Române din Vârșeț, acompaniat la pian de prof. Tanja Mrđa. După acest moment de mare sensibilitate, s-a adresat cu alese cuvinte Excelența Sa Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț din luna iunie a.c. din discursul căruia desprindem următoarele:

Deschiderea către multiculturalism și diversitate culturală, toleranță la nivel individual și colectiv și, implicit, buna conviețuire și respectul reciproc în cadrul societății românești în spiritul consecvenței, al continuității și echilibrului, sunt valori tradiționale românești și reprezintă vectori esențiali de promovare a relațiilor culturale pe care țara noastră le susține și le promovează în mod constant și pe plan extern. Cea mai recentă recunoaștere a coexistenței acestor principii la nivelul societății românești și, în același timp, un exemplu de bune practici în ceea ce privește oferta culturală a României, tradițiile sale multiculturale și deschiderea către spiritul european și interanțional este reprezentată de titlul de Capitală Europeană a Culturii pe anul 2021, obținut de Timișoara încă de anul trecut. La mai puțin de o lună, parcă precum o răsplată pentru toți locuitorii Banatului, Novi Sad obține titlul de Capitală Europeană a Culturii dintr-o țară candidată la statutul de membru al Uniunii Europene, pentru același an, 2021. Vă propun să ne unim eforturile în toți acești ani, pentru a scoate în evidență toate valorile culturale, multiculturale, tolerante și creative pe plan artistic și intelectual care se regăsesc în acest teritoriu, mărginit de Timișoara în România și Novi Sad în Serbia, două orașe înfrățite. Să demonstrăm că suntem în măsură să colaborăm, să implementăm proiecte în comun, să arătăm întregii Europe buna conviețuire din acest Banat Mare, locuit de români și sârbi”, a spus consulul general al României laVârșeț. Alături de Excelența Sa pe poduim s-a aflat cel mai tânăr participat la recepție, Elena Stan, cu tricolorul în mână.

Momentul solemn a fost întregit de expoziția de fotografii artistice a autorului Virgil Jireghie. Genericul expoziției, organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a fost „Vasile Goldiș și Marea Unire”.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 49 din 9 decembrie 2017