Vine o vreme şi cu ea vârsta care după fiecare an, trăit în plus, este o realizare. Cu atât mai mult dacă fiecare an din anii adugaţi la acea vârstă se înscrie pe linia unor trăiri într-o lume în care totul şi nimic nu contează, în care peste noapte poţi câştiga sau pierde totul. Undeva, pe această traiectorie care durează de 73 de ani, putem puncta imaginea, nouă clarisimă, altora străină, chiar inexistentă, a Casei „Libertatea”. Doar noi ştim cum în fiecare an împlinit s-a născut o lume în care minoritarul şi-a confirmat fiinţarea tocmai prin lumea de cuvinte aşezate pe geografia spirituală a românului bănăţean

„Libertatea”

Chiar dacă 73 de ani pentru unii înseamnă mult, pentru alţii puţin, totuşi trebuie să accepţi că în acest caz ignoranţa e sinonimul prostiei, nu poţi reduce o lume la câteva cuvinte ocazionale care ne-ar putea fi adresate fugar, care în esenţă sunt lipsite de căldură şi naturaleţe, iar în zilele de peste an să fi tratat cu cea mai vulgară indiferenţă. Dar, ce mai contează, aici şi-aşa toţi se pricep la de toate, politicienii ştiu totul despre nimic şi nimic despre totul. Ei sunt cei care îţi iau măsura, îţi croiesc haina după cum îi taie capul, chiar mai bine decât tine ştiu nu de ceea ce tu ai avea nevoie, ci de ceea ce ei cred ca tu ai avea nevoie.

Dacă le pui întrebări incomode, îţi răspund prin răspunsuri care trebuie să te umilească, să-ţi arate că locul tău e în cercul strâmt, adică să nu uiţi că totuşi eşti minoritar şi doar datorită generozităţii lor, uneori, ai putea să pari împlinit.

Cu toate astea, cuvintele noastre nu ştirbesc corola de minuni a lumii, nu sfidează, înnobilează pe cei care au urechi să le audă. Pentru că, dacă e să-l cităm şi pe George Orwell, „dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă”. Fiecare în propria oglindă se vede rege al unei lumi de cenuşă. Ca şi pe o tablă de şah, pionul în propria oglindă se vede rege, minoritarul în lumea lui, rege al singurătăţii, politicienii – regi efemeri ai momentului, deşi, în esenţă sunt doar pioni ai deşertăciunii.

În 27 mai „Libertatea” împlineşte 73 de ani, o vârstă venerabilă, o viaţă de om. Nu ştiu dacă e mai mult decât şi-au putut imagina că va dura cei care au iniţiat şi au fondat Casa de Presă şi Editură „Libertatea”, în 1945 având visul unei continuităţi, uşoara incertitudine, totuşi aveau măcar speranţa într-o lume egală, eventual mai bună, care va dura. Era şi firesc, au fost tineri, tinereţea are energie, dăruire, entuziasm şi un strop de naivitate, dar cine, în final, nu riscă să pară naiv când are de înfruntat urcuşurile şi coborâşurile într-o zonă a Balcanilor?

Uneori întrebările noastre n-au răspuns, răspunsurile se află în paginile, în miile de pagini ţesute cu fir de aur printre cărţile noastre, în publicaţiile Casei care încă pulsează fiind istoria vie care se scrie zi de zi pentru cei care înţeleg că a avea această instituţie înseamnă a fi!

Nicu CIOBANU