LA GLOGONI

În cursul anului 2017, Societatea Cultural-Artistică ,,Veselia” din Glogoni a demonstrat că fară entuziasm nu se poate face cultură, iar dacă nu e cultură, nu e nici identitate națională. ,,Veselia” este printre puținele punți de legătură între glogoneni și cultura română care s-a statornicit în acest sat în urmă cu multe secole, odată cu venirea înaintașilor din Ardeal și din alte părți ale României de azi.
S.C.A. ,,Veselia” a participat cu ansamblul folcloric, orchestra, soliştii vocali şi instrumentişti la mai multe evenimente în România şi în Serbia. Amintim: concertul oraşului Panciova (12 iunie 2017); spectacolul de Sf. Petru de la Glogoni (12 iulie 2017); Zilele Oraşului Deta, România (30 iulie 2017); Seara românească, Doloave (11 august 2017); Adormirea Maicii Domnului – Hramul Bisericii Ortodoxe Române din Glogoni și ruga satului (15 august 2017); Marele Festival al Românilor din Voivodina – Republica Serbia, Sărcia (17 august 2017), unde ansamblul folcloric a obţinut locul III, iar orchestrei i-a revenit o menţiune; Balul Ardelenilor, Iancaid, (3 septembrie 2017); Zilele Culesului de Struguri, Vârşeţ (16 septembrie 2017); Zilele Românilor din Glogoni, (17 septembrie 2017); concertul caritabil ,,Inimă pentru Anastasia”, Omoliţa (28 octombrie 2017); Toamna Glogoneană, (29 octombrie 2017).
S.C.A. ,,Veselia” a organizat câteva evenimente culturale și duhovnicești: ruga satului în ziua când se sărbătorește Hramul Bisericii Ortodoxe Române din Glogoni – Adormirea Maicii Domnului (15 august 2017) și Zilele Românilor din Glogoni (16 şi 17 septembrie 2017).

Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 2 din 13 ianuarie 2018