Victor Mihailov, unul dintre cei mai premiați și apreciați actori din Satu-Nou, un stâlp al trupei din această localitate în anii de glorie ai ,,Zilelor de teatru”, a intrat anul trecut în al șaptelea deceniu de viaţă. Cariera lui este marcată de roluri mari și importante, prin care Victor Mihailov a lăsat urme profunde în istoria culturală a românilor din Serbia, dintre care amintim: Poponete în ,,Păcăleala”, Ierotie Pantici în ,,Un individ suspect”; Agaton Arsici în ,,Familia îndoliată”; Uica Vasa din ,,Doamna Ministru”; Tache în ,,Tache; Ianche și Cadâr”; Alecsa în ,,Regele mincinoșilor”; Vasile Șopalovici din ,,Teatrul ambulant Șopalovici”; Dumitrache în ,,O noapte furtunoasă”; Edec în ,,Tangou”; Ubu în ,,Regele Ubu”; Dincu în ,,Omu nu-i supus mașinii”; Pampon în ,,D-ale Carnavalului”; Pamfil în ,,Preșul”, Primul bărbat și Majordonul din ,,Bine mamă, dar ăștia povestesc în actu doi ce se petrece în actu întâi” și multe altele. Toate se numără printre cele mai reuşite roluri interpretate pe scena din scena din Satu-Nou şi totodată la ,,Zile”.

Pentru interpretare, Victor Mihailov a fost premiat la ,,Zile” în două rânduri: în 1991 şi în 1992, ani în care l-am urmărit în rolul lui Dincu din spectacolul ,,Omul nu-i supus mașinii” și Pampon (,,D-ale Carnavalului”). Lui Victor Mihailov îi revin meritele pentru prestaţiile reuşite ale trupei de actori din Satu-Nou la ,,Zile”, recompensată în repetate rânduri cu Marele Premiu.

Să nu trecem cu vederea peste faptul că juriul ,,Zilelor” nu de fiecare dată a fost obiectiv, iar unele roluri interpretate de Victor Mihailov de multe ori nu au fost apreciate la adevărata lor valoare.

Într-un articol publicat în ,,Foaia bobocilor”, consacrat în întregime carierei de actor a lui Victor Mihailov, Mircea Ardelean acesta apreciază că acesta a fost stâlpul scenei din Satu Nou, ,,…indiferent de faptul că el a început activitatea în 1981, la a VIII-a participare a ,,bobocilor” la Zile. De la bun început ca debutant el a dat dovadă de marele talent pe care-l posedă, care pe parcurs l-a adus la cele mai înalte cote de creație teatrală și care în decursul anilor, în prezent dar și în viitor l-a făcut cunoscut în țară dar și peste hotare. Datorită talentului, rar de întâlnit, nervului actoricesc, având în posesie o voce clară și pătrunzătoare și de ce nu și proiecției fizice și jocului teatral adevărat, el predomina la fiecare spectacol.”

Valentin MIC

Textul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 13 din 30 martie 2017