Dumnezeu, când a făcut lumea, i-a dat omului ca îndeletnicire pricincipală cultivarea pământului. Conform Scripturii, aceasta a fost la începuturile Creației. Pe urmă, cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, dar mai ales cu înălțarea Lui ulterioară la Cer, așa cum ne spune Apostolul Neamurilor Pavel, fiecare om a primit un dar. Acest dar de la Dumnezeu la unii oameni a fost observat în copilărie sau în tinerețe. La alții, puțini la număr, darul a devenit remarcabil în cursul vieții.

Victoria Dejan din Torac a pășit în al noulea deceniu. Se numără printre membrii grupului de artiști plastici torăceni care au înființat în satul de pe Bega o școală de pictură. Nu demult, am vizitat-o pe Victoria ca să aflăm motivele pentru care s-a apucat de această activitate migăloasă.

,,Părinții mei au insistat să fac școală, fiindcă la acea vreme fetele din Torac se căsătoreau foarte tinere. Am terminat trei clase elementare la Toracu Mare, așa-numita ,,matură mică”. La Progimnaziul din Toracu Mic am făcut încă patru clase, adică ,,matura mare”. Părinții m-au sfătuit să continui școlarizarea la Liceul Românesc de la Vârșeț, care la vremea respectivă a funcționat cu trei clase superioare. Doamna profesoară Flora, sora lui Radu Flora, a observat că eram talentată la pictură și mi-a inoculat pasiunea pentru artele plastice. Desenul propriu-zis l-am îndrăgit la începutul școlii eementare, când în fiecare an făceam câte un ziar de perete. Eu, pricepută la desen, aveam datoria de a mă ocupa de ilustrațiile foii școlare”.

Totuși, din Vârșeț v-ați întors la vatra părintească și nu ați continuat școlarizarea.

,,Da. La terminarea liceului am avut niște necazuri cu doamna profesoară de matematică Filip. Din cauza aceasta nu am dat bacaleauratul. Reîntoarsă la Torac, m-am căsătorit. Aici s-a încheiat prima mea întâlnire cu artele plastice. La scurt timp, artizanatul a luat locul acestei preocupări. Am cusut aproape toată lenjeria de pat, fețe de masă, dantelă, milieuri. ,,Coși la obadă” – așa se spunea la vremea respectivă. Spre deosebire de alte femei, nu am făcut obiecte pentru a le comercializa. Un oarecare Todi câștiga sume consistente din lucrul de mână”.

Cum v-ați apucat din nou de pictura naivă?

,,Dacă îmi amintesc bine, acest lucru a fost pentru mine un dar de la Dumnezeu. Primele tablouri în ulei le-am făcut prin anii 70. Îmi veneau în gând minunatele imagini ale Toracului din copilăria mea, precum spălatul lânii în Bega, pescuitul cu undița și multe alte momente din viața satului de altădată. Cel mai greu mi-a fost să fac prima pictură. Pe urmă am început să pictez cu regularitate. De la pictorul naiv Marin Lelea am învățat să fac culorile în ulei. Am expus tablouri la expozițiile comune organizat cu ocazia festivalurilor de muzică populară de la Torac, la Zrenianin și în alte localități. Am avut fericita ocazie să le cunosc pe pictorițele naive arhicunoscute din Uzdin.

Cred că am pictat în total câteva zeci de tablouri pe pânză. Majoritatea le-am făcut cadou rudelor și cunoscuților.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 46 din 18 noiembrie 2017