vasile barbu
Vasile Barbu, ,,Sacramentul singurătății”, Baia Mare, Editura Ethnologica, 2018.

vasile barbu

De la volumul ,,Refugiu în visele fecioarelor (1991) la ,,Sacramentul singurătății” (2018), la Vasile Barbu descoperim o poezie a ecourilor adânci, ce nu nu poate fi citită decât pe îndelete. Mustește în sensuri și dedesubturi, în emoție lirică și franchețe.

De aceea, nu miră faptul că de-a lungul anilor s-a bucurat de o critică literară favorabilă. Catinca Agache recunoaște la Vasile Barbu ,,un brav model de slujire a cauzei românismului, care plăsmuiește acolo, în ,,republica sa”, ,,poeme visuri”, poeme- oglindă ale dăruirii de sine și ale ardorii trăirii, remarcable prin viziune curată și sinceră asupra lumii, prin imaginea nostalgică și plină de farmec frust a satului bănățean (,,Literatura română din Voivodina”, Panciova, Editura Libertatea, 2010).

Florian Copcea apreciază la Vasile Barbu faptul că poetul își asumă ,,riscul de a alterna (premeditat, desigur) formula clasică de concepere a poeziei cu cea modernă. Din fericire, el nu se posternează în fața experimentelor, își păstrează originalitatea indiscutabilă, filonul ancestral” (,,Sciitori români din Serbia”, Craiova, Editura MJM, 2014).

Principalele teme ale poeziei lui Vasile Barbu, autoproclamat ,,poet al dorului” și ,,aed singuratic”, un optzecist care se regăsește pe filieră tradiționalistă – și pe care le regăsim în volumul ,,Sacramentul singurătății” – sunt: mândria apartenenței la poporul român, iubirea, tema bahică, Banatul, Uzdinul, însoțite de simboluri care se leagă de tradiția dacilor (lupi, turme, oi) și toponimele dacice.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 13 octombrie 2018.