Cultură

Zilele de Teatru ale Românilor trebuie să-şi păstreze continuitatea

Zilele de Teatru ale Românilor trebuie să-şi păstreze continuitatea

Duminică, 21 ianuarie, la Comunitatea Locală din Alibunar a avut loc şedinţa anuală a Adunării Uniunii Teatrelor de Amatori ale Românilor din Voivodina. La discuţii au luat parte: Marius Rămianţ, preşedinte, Ionel Turcoane, vicepreşedinte, Eleonora Miclea, secretară, dr. Traian Căcina, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, dr. Eufrozina Greoneanţ, Nicu Ciobanu, Daniel Răduţ, Dimitrie Miclea, Viorel Bălăgean, Catarina Casandra Ecovoiu şi Ion Magda.

Ionel Turcoane a prezentat ordinea de zi care a fost acceptată de membrii prezenţi la şedinţă: 1. Prezentarea raportului de activitate pe anul 2023; 2. Găsirea soluţiilor pentru asigurarea continuităţii Zilelor de Teatru; 3. Organizarea Zilelor de Teatru în anul 2024; 4. Diverse.

Raportul de activitate al Zilelor de Teatru a fost prezentat de Ionel Turcoane care a menţionat, printre altele, că în ceea ce priveşte ediţia din anul 2023 au apărut mai multe greutăţi, dar că evenimentul a fost dus la bun sfârşit prin angajamentul său personal şi al celorlaţi membri. După cum a subliniat Ionel Turcoane, o problemă arzătoare a fost finanţarea manifestării. În plus, sunt tot mai puţine trupe de teatru, iar interesul lor pentru participare scade. Ionel Turcoane este de părere că în satele româneşti trebuie desfăşurate activităţi cu scopul de a le trezi tinerilor interesul pentru teatru. Bucură faptul că în satele româneşti există trupe care fac teatru dintr-o pură pasiune, aşa că Uniunea Teatrelor de Amatori trebuie să susţină activitatea lor, a accentuat Ionel Turcoane. El este de părere că Zilele de Teatru trebuie să existe în continuare şi să urmeze calea pe care au trasat-o fondatorii celei mai mari manifestări teatrale a românilor de pe aceste meleaguri. La final, Ionel Turcoane şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte.

A urmat o dezbatere amplă pe marginea activităţii desfăşurate în cursul anului 2023. Nicu Ciobanu a susţinut ideea ca tinerii să fie cei care vor duce mai departe făclia culturii românilor şi a spus că Zilele de Teatru ale Românilor trebuie să existe şi în viitor. El a afirmat că ar fi bine să fie acordată o şansă tinerilor care doresc să facă teatru. În acest sens, primul pas trebuie încercat printre tineretul şcolar care este pasionat de teatru şi apoi printre studenţii români. El pledează pentru continuarea activităţii în vederea păstrării continuităţii Zilelor de Teatru, deoarece în acest mod nu îi vom uita pe cei care au depus multă muncă şi voinţă pe parcursul celor 50 de ediţii ale Zilelor de Teatru.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 27 ianuarie