Data de 15 ianuarie – ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu – a fost declarată de Parlamentul României, prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, „Ziua Culturii Naționale”. Marcarea nașterii marelui poet național reprezintă un moment al reunirii românilor de oriunde ar fi în jurul valorilor naționale, un prilej de consolidare a identității etnice & culturale, lingvistice & spirituale. Întreaga operă eminesciană este cea mai complexă metaforă a culturii române, esența identităţii, patrimoniul național.

În era globalizării, în care lumea devine un sat imens, iar statele naționale își schimbă atribuțiile și interesele, ne întrebăm dacă mai putem vorbi de identitate națională, dacă identitatea națională mai are vreun rost, rolul pe care l-am cunoscut în secolul XX și, în final, ne putem întreba dacă identitatea națională va supraviețui ca și categorie definitorie pentru o comunitate etnică. Riscul de pierdere a identităţii şi continuităţii naţiunilor, definită prin cultură, limbă, tradiţii şi spiritualitate este o realitate. Este tot atât de firesc ca fiecare naţiune să se opună efectelor nedorite ale globalizării, să-şi menţină identitatea, să-și păstreze şi promoveze cultura naţională. În plus, ne confruntăm cu situații în care creația și cultura consacrată sunt dominate de pseudocultură drept urmare a unei recesiuni, a unei devastări culturale, creația și cultura devenind obiecte de spectacol, marfă de larg consum. Oricum, stadiul în care am ajuns este alarmant din toate punctele de vedere, trăim o vreme a crizelor & antagonismelor culturale, politice, sociale, educaționale, religioase, a crizei conștiinței naționale și ne îndreptăm spre o dezumanizare egală cu barbarizarea.

Protejarea & promovarea valorilor autentice, ale specificului cultural, rămâne obiectivul major în articularea, păstrarea și afirmarea identității naționale la care cred că nu trebuie renunțat. Fără de cultură și creație nicio comunitate etnică nu poate avea acea voce distinctă care o definește drept societate civilizată pe scara umanității.

În cazul românului minoritar din Banatul sârbesc, rolul culturii și creației autentice în afirmarea identității naționale poate fi urmărit pe parcursul a unui secol, mai precis din anul 1918 până în zilele noastre, perioadă care cuprinde ascensiunea însă și declinul acestei comunități, în care tocmai cultura și creația autentică au jucat un rol decisiv în afirmarea și păstrarea identității naționale, a specificului național și care, într-o lume etnic diversificată, este și un avantaj, un element valoric pe care l-a depus la temelia unei societăți multiculturale, aducând valori avizate să depășească cadrul național.

Firesc că limba română este elementul esențial care ne definește apartenența națională, care a fost și a rămas cel mai valoros mecanism de păstrare & promovare a culturii naționale. De aceea, avem tot dreptul și mai cu seamă obligația să fim părtași ai Zilei Culturii Naționale. Iată și un bun prilej de a ne evalua mersul pe scara valorilor, dar și a stării de fapt a identității naționale.

Nicu CIOBANU