Propăşirea activităţii culturale

SCA Mihai Eminescu

 

În mod tradițional, pe data de 2 februarie  S.C.A. „Mihai Eminescu” din Coștei își sărbătorește ziua.  Anul acesta, întâlnirea  a avut loc în sala de festivități a complexului „Școala veche”. Numeroșii membri ai societății și invitați  din țară și străinătate  s-au întâlnit pentru a sărbători împreună. Festivitatea a fost inaugurată de renumitul saxofonist al Coșteiului, prof. Nelu Iencea, care, interpretând în mod impecabil cântece populare și doine,  ne-a introdus în subtil în atmosfera de sărbătoare.

Seara a fost binecuvântată de părintele iconom-stavrofor Aurel Străin, paroh al bisericii din Coștei.  Buna dispoziție a fost asigurată de orchestra Societății Cultural-Artistice  „Mihai Eminescu”, împreună cu îndrăgitele soliste Veronica Vinu și Mary Peia.

Așa cum se obișnuiește în astfel de ocazii,  s-a adresat președintele S.C.A. „Mihai Eminescu”, Viorel Bălgean, care a vorbit cu cuvinte alese despre activitatea  societății în trecut. Bălăgean a spus  toate secțiile au realizat ceea ce și-au   propus, iar la felstivaluri și varii manifestări au avut succese demne de toată stima.

Bălăgean a prezentat  cel mai recent număr al revistei „Orizonturi coștiene”, editat de S.C.A. „Mihai Eminescu”. Este vorba de ediția a zecea, una jubiliară. Președintele societății a conferit diplome pentru păstrarea şi propăşirea activităţii culturale celor care au susținut societatea  și au contribuit la promovarea vieții culturale la Coștei.

 

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 10 februarie 2018