În întreaga lume pe data de 25 septembrie farmaciştii au sărbătorit Ziua Mondială a Farmaciştilor. Această zi specială a fost stabilită de Federaţia Internaţională a Farmaciştilor (FIP), care este o federaţie globală a asociaţiilor naţionale de farmacişti şi oameni de ştiinţă farmaceuţi care are cooperare oficială cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această zi a fost sărbătorită şi la Farmacia Oraşului Vârşeţ, care a participat în aceasă zi cu diverse acţiuni şi propuneri pentru toţi cei interesaţi. Ziua Mondială a Farmaciştilor a fost aniversată la Vârşeţ pe parcursul întregii săptămâni. Despre această zi ne-a vorbit Emanuela Gian, directoarea farmaciilor din Vârşeţ.Ziua de astăzi îşi propune să atragă atenţia asupra farmaciştilor şi asupra modului în care aceştia ajută oameni. La farmacia din centrul oraşului au fost organizate multe prezentări de aparate de măsurat tensiunea, apoi vânzarea promoţională pentru o serie de produse dermato-cosmetice, medicamente naturale pe bază de alge , prezentarea unor preparate dietetice, a unor siropuri cu extrate vegetale, a unor suplimente nutritive, prelegeri despre medicamente etc.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în ziarul Libertatea din 6 octombrie 2018