ÎN ŢARA MOŢILOR: PE MELEAGURI DE LEGENDĂ (II)

* Casa memorială a lui Horea, pe dealul Fericet a fost reconstruită la propunerea prof. clujean Nicolae Edroiu 
* Ion Nicula, fiul lui Horea a fost deportat cu familia în Banat, la Ovcea, de unde a fugit fiind prins şi închis, şi unde i se pierde urma 
* Continuăm spre Ţebea, în Ţara Zarandului, în alte ţinuturi încărcate de istorie

Despre Horea, respectiv Vasile Ursu Nicola, conducătorul răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, am zis că a fost un simplu ţăran, dar ager la minte şi foarte convingător în speranţele sale de dreptate în rândul ţărănimii din Munţii Apuseni şi ridicarea acestora la răscoala împotriva marilor proprietari de pământ şi a nobilimii maghiare în general. A fost un ţăran, dar un ţăran luminat şi foarte umblat. Încă din 1779 a fost mereu prezent în delegaţiile ţărăneşti din Zlatna, la Viena, împreună cu Ioan Gargă zis Cloşca din Cărpiniş, Dumitru Todea din Râu Mare şi Petru Nicola, fratele său. A mers la Viena, la Curtea Imperială pentru a cere dreptate. A înaintat plângeri, chiar şi personale, Împărăţiei şi s-a întâlnit şi cu împăratul.

Cetatea Alba

A făcut aceasta în mai multe rânduri, de cinci ori chiar, după cum aflăm din documentele scrise şi din rapoartele administratorului „Domeniului de sus al Zlatnei”, dar… fără nici un efect. A ieşit în evidenţă, însă, Horea conducătorul. Oamenii locului credeau în puterea lui de a aduce dreptate de la împărat. Şi, fiindcă nu a adus-o au încercat să şi-o facă singuri. Între capii răscoalei, alături de Horea, era Cloşca şi Crişan, dar şi Todor Todea, Simion Trif, Cârstea Nicola, precum şi Petru Nicola, fratele lui Horea şi Ioan Nicola, fiul cel mai mare al lui Horea.

Ursu, simbol al puterii

Horea, de altfel era, după cum scrie N. Densuşianu în Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria 1784-1785, carte apărută la Bucureşti în 1884, căsătorit cu Ilina, şi aveau doi copii, Ioan (care în timpul răscoalei avea 19 ani) şi Luca (de 16 ani). Horia era de 54 de ani şi adevăratul său nume era Vasile Nicula, aşa cum l-a trecut el însuşi în testament. Numele Ursu era o denumire secundară (după N. Densuşianu) ce o primise în locul numelui de botez Vasile, potrivit datinilor existente la românii din ţinutul Abrudului, anume că părinţii îi dau celui de al doilea fiu (în cazul că primul moare), numele Ursu ca simbol al puterii. Numele Horea i l-a dat poporul.

Vasile Ursu Nicola

Din descrierea făcută de autorităţi pentru urmărirea lui Horea, aflăm că era de „statură mijlocie, cu talia mai mult subţire decât groasă, părul scurt, castaniu, deschis, mustaţa aproape roşietică, faţa ovală, nasul ascuţit, umblă şi stă totdeauna drept, poartă un suman negru cu cusături vinete pe margini, cizme încheiate pe jumătate, în timp de iarnă cojoc de piele şi pe cap căciulă neagră.”

Horea avea casă pe dealul Fericetului, construită din bârne cioplite de brad, bine încheiată, cu tindă şi cameră de locuit.

Pe locul casei lui Horea a fost înălţat, în 1936, un monument, pe care stă scris ”Locu naşterii Eroului naţional Nicola Vasile Ursu. Născut 1730, prins 1784. Tras pe roată de unguri 1785. Cercul Cultural al Învăţătorilor Albac 1937.”

În stânga monumentului, se află casa nr.214, a familiei Todea, în faţa monumentului se află Gorunul lui Horea sau Frasinul lui Horea, cum îl numesc localnicii şi, mai departe, la vreo 80-100 metri Casa memorială a lui Horea, reconstruită după desenele liui Nicolae Densuşianu. În casă s-a amenajat o expoziţie de fotografii şi documente. Doresc să menţionez faptul că un merit deosebit pentru ridicarea acestui lăcaş memorial îi revine profesorului clujean Nicolae Edroiu, pe atunci prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar acum membru corespondent al Academiei Române, autorul Prefeţei la studiul Cartea veche românească din Voivodina, pe care am elaborat-o împreună cu istoricul Valeriu Leu, şi care, la propunerea aceluiaşi domn Nicolae Edroiu, a fost premiată de Academia Română. Acad.

Nicolae Edroiu, a fost cel care a redactat şi înaintat un Memoriu privind reconstituirea casei lui Horea, conducătorul răscoalei ţărăneşti din 1784, în com. Horea (Judeţul Alba, în martie 1984). Un an mai târziu s-a făcut deja inaugurarea şi, pe sfârşitul aceluiaşi an (la 2 noiembrie 1985), inaugurarea expoziţiei fotodocumentare şi de artă populară din casa memorială.

Horea, Cloşca şi Crişan

Răscoala a început la Câmpeni, Albac, Curechi… dar, în scurt timp s-a extins în aproape toată Transilvania. A fost, însă, înăbuşită după doar câteva săptămâni, astfel că Horea a întrerupt luptele, dorind să le reia în primăvară. Împreună cu Cloşca şi cu încă câţiva fraţi de luptă s-a retras în pădurile din apropierea Albacului. A fost aceasta pe 14 decembrie 1784.

La intrare în localitatea Horea

După mai puţin de două săptămâni, pe 27 decembrie, au fost capturaţi de trupele austriece, fiind trădaţi de câţiva iobagi din Arada (Gheorghe Nicula, Nuţu Matieş, Marian Trif, Pătru Todea, Mititel Matiaş, Ion Matieş şi Gheorghe Matieş), din aceştia unii chiar rude apropiate, care i-au şi prins pe cei doi capi ai răscoalei şi i-au dus la Abrud, de unde au fost escortaţi de doi ofiţeri şi 70 de soldaţi secui spre Alba Iulia. Aci, au fsot întemniţaţi în cetate şi supuşi interogatoriilor, dorinud-se să afle de la ei cum s-a propagat răscoala atât de repede în întreaga Transilvanie.

La o lună după prinderea lui Horea şi Cloşca a fost prins şi Crişan, cel de al treilea cap al răscoalei. Horea şi Cloşca au refuzat categoric să mărturisească negând orice legătură cu răscoala.

Costa ROŞU

Articolul integral îl puteţi citi în numărul 46 din 17 noiembrie 2018