Clubul de tenis de masă Unirea din Uzdin

În continuarea campionatului din Super Divizia feminină clubul de tenis de masă „Unirea” din Uzdin evoluând fără două titulare Sofia Šćepanović și bulgăroaica Călina Hristova Uzdinenele nau putut opune forță mai serioasă jucătoarelor liderei clasamentului „Josip Kolumbo din Niș. Chiar nu au reușit să câștige nici un set rezultatul a fost „Unirea” „Josip Kolumbo” 0:4.Unirea din cele 10 jocuri de campionat are în cont patru victorii și sașe înfrângeri și nu se află în zona periculoasă a retrogradării. Sub „Unirea” în clasament sunt echipele „Senta”, „Voivodina 2011”, „NS 2011”, și „Obilic Aleva”. În return uzdinenele vor mai avea de disputat următoarele partide cu echipele „Novi Sad”, „Obilic Aleva”, „TSC, Panonija”, „NS 2011”,”Vârșeț”, „Voivodina”, „Senta”. Primele medalii pentru micii mânuitori ai paletei cu mingea de celuloid ai antrenorului Emanuel Lupulescu au fost cucerite. Emanuel Lupulescu vicepreședintele C.T.M. „Unirea” și unul dintre cei care au marcat în mod minunat jocul cu mingea de celuloid din „Uzdin” a început să muncească zi de zi cu 12 copii care doresc să intre în secretele tenisului de masă. Iată că după o perioadă putem constata că munca calitativă a dat și primele roade. Participând la turneul Memorialul „Voia Vaculovici” de la Smederevo tinerii pinpongiștii uzdineni au cucerit primele lor medalii. Aurul era cucerit de către Irena Ionașcu care a învins în categoria elevilor claselor I-II. Locul II a fost cucerit de către Daniela Vucšici care a cucerit medalia de argint în concurența jucătoarelor claselor a VII– VIII- a. Bronzul a fost adjudecat de către Marian Barbu clasele I-II și Melisa Ionașcu clasele III-IV. Adrian Cocora și Melisa Spăriosu au evoluat mai modest.

Vasilie Barbu

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul”Libertatea” din 15 februarie 2020