La Universitatea din Novi Sad, în anul univesitar 2019-2020, în baza concursului publicat, se pot înscrie 15.445 de studenţi, din care 8.253 de studenţi se pot finanţa din bugetul statului, iar 7.192 de studenţi trebuie să plătească singuri cheltuielile de studii.

Primul termen de înscriere s-a încheiat în 22 iulie, iar cel de-al doilea va începe odată cu anunţarea candidaţilor, care se va defăşura în 2 şi 3 sepetmbrie curent. Examenele de admintere sunt prevăzute să aibă loc în 5 şi 6 septembrie, iar cel de-al doilea termen de înscriere pentru toţi „bobocii” se va încheia în 17 septembrie, când toţi care au îndeplinit condiţiile prevăzute vor primi carnete de student.

În primul termen de concurs la 14 facultăţi ale Universităţii din Novi Sad , la studii academice de bază şi integrate, în baza datelor disponibile pe siteul Universităţii, au fost înscrişi în total 6.688 de studenţi, din care 4.744 la buget şi 1.944 la autofinanţare. În al doilea termen de înscriere mai există 747 de locuri libere la buget, iar la autofinanţare încă 1.808 de locuri libere.

Dacă analizăm separat situaţia în privinţa înscrierii la anumite facultăţi, vom observa că la studii academice de bază şi integrate la Facultatea de Ştiinţe Tehnice au fost înscrişi, în total, 2.352 de studenţi, dintre care 1.457 la buget şi 895 la autofinanţare, aşa că există încă 47 de locuri la buget şi 295 la autofinanţare. La Facultatea de Filozofie, la buget au fost înscrişi 488 de studenţi, iar la autofinanţare 206, ceea ce înseamnă că au mai rămas, în total, 283 de locuri libere. La Facultatea de Medicină, care a dispus de 719 locuri la buget şi autofinanţare, au fost înscrişi, în total, 630 de studenţi, dintre care 427 la buget şi 203 la autofinaţare. Au mai rămas 39 de locuri libere la autofinanţare. La Facultatea de Ştiinţe Maturale şi Matematice au fost înscrişi, în total, 572 de studenţi, dintre care 432 la buget.

George SUBU 

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 10 august 2019