Omagiu cuvântului scris

 

Vineri, 27 septembrie curent, în sala Adunării Comunale, în cadrul unei serate literare organizată de iubitori ai cuvântului scris a fost marcată Ziua Bibliotecii Comunale ,,Vuk Karadžić” din Alibunar. Cititorii fideli şi publicul select au fost onoraţi de prezenţa artistei liber-profesioniste Mirjana Bobić Mojsilović din Belgrad.

Directoarea Bibliotecii, Ljiljana Botorić, i-a salutat pe cei prezenţi la această omagiere a cuvântului scris, adresânt cuvinte de gratitudine onoratului oaspete din Belgrad. Festivitatea a început prin intonarea imnului de stat ,,Bože pravde”, interpretat de Corul bisericesc ,,Sf. Trei Ierarhi” din Alibunar, urmând apoi un program festiv la care şi-au adus contribuţia elevii recitatori menţionaţi la competiţiile interzonale şi provinciale. Un moment muzical a fost prilejuit de tânărul solist vocal Ognjen Ivetić din Vârşeţ, un mare admirator al acestui eveniment dedicat cuvântului scris.

Cu acest prilej, scriitoarea Mirjana Bobić Mojisilović, care prin bogata sa activitate literată a lăsat o amprentă de certă valoare artistică, fiind autoare a 12 romane, scrise cu multă imaginaţie şi având ca temă frământările lăuntrice ale omului monden. În următoarele momente dedicate iubitorilor cuvântului scris, invitata serii a recitat câteva poezii din bogata sa creaţie literară.  Scriitoarea a lăsat o impresie plăcută la prima apariţie în faţa alibunărenilor, aşa că, după ce a vorbit despre opusul său literar, publicul prezent în sală i-a cerut să citească unele fragmente din creaţiile sale.

                                                                                      Ion Mărgan

Articolul îl puteţi citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 40 din 5 octombrie 2019

 

Scriitoarea a lăsat o impresie plăcută la prima apariţie în faţa alibunărenilor, aşa că, după ce a vorbit despre opusul său literar, publicul prezent în sală i-a cerut să citească unele fragmente din creaţiile sale.

La sfârşitul seratei literare au fost evidenţiaţi cititorii fideli cărţii drept cel mai apropiat prieten al sufletului omului. Acest eveniment cultural s-a încheiat cu o tombolă, la care organizatorul a făcut un cadou în cărţi unei persoane din public care a avut numărul de bilet extras dintr-o cutie magică.