Să urmăm exemplul lor…

În prezența numeroșilor invitați, cadrele didactice și elevii Școlii Medii de Medicină și Chimie din Vârșeț  au marcat ziua  Sfinților Cosma și Damian, numiți în popor doctori fără plată,  care, de altfel, sunt protectorii școlii.

Slujba de sfințire și tăierea colacului le-a săvârșit preotul iereu Simeon Vasić,  însoțit de vicarul prot. Moise Ianeș și părintele Florențiu Ianeș. Din cuvântarea iereului desprindem: „Azi ne-am adunat aici să marcăm ziua Sfinților Cosma și Damian, protectori ai acestei școli, ai elevilor care învață aici și ai profesorilor care îi îndrumă pe aceștia spre cunoștințe noi. Am făcut rugăciuni către acești sfinți „fără de arginit” să ne dea putere, înțelepciune și răbdare să transmitem tinerilor  ceea ce ne este lăsat de la Dumnezeu, dar mai ales să-i învățăm și să le insuflăm adevăratele valori. Sfinții Mucenici Cosma și Damian de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri. De aceea au fost numiţi şi doctori fără de plată, căci numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă în Hristos. Trebuie să urmăm exemplul lor”.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 30 noiembrie 2019.