Și în alte vremuri lumea a fost răpusă de pandemii. Azi, însă, trăim vremurile unei pandemii altoite pe diversitatea comunicării digitale. Informațiile ne sunt servite, controlate, dirijate, eronate, ne afectează în egală măsură ca și virusul în sine. Coronavirusul, prin fluxul de informații, a infectat nu doar trupul omului. Degradează sufletul.

În viețile noastre își fac loc tot felul de scenarii apocaliptice, se caută previziunile profeților, titlurile vin să șocheze, iar recomandările autorităților nu au relevanța dorită. Statisticile celor îmbolnăviți se procesează la repezeală. Oamenii devin cifre. Iată cât de firav este învelișul, balanța lumii, încât și cea mai mică informație/dezinformație la nivel global ne dă peste cap întregul concept existențial.

Acum mai mult ca oricând observăm cât de fragile ne sunt valorile și care ne mai sunt acele valori care ne pot proteja în vremuri ca acestea. Până mai ieri am crezut în totul și nimic! În ceea ce a crezut omul modern (tehnologiile sofisticate, genetica și medicina reproductivă etc), azi nu ne mai ajută cu nimic. Vrând-nevrând ni se limitează și drepturile, iar omul cu drepturi limitate este ușor de manipulat. Nimeni nu deține adevărul absolut, mai cu seamă atunci când și el devine mijloc de manipulare.

Ne încearcă un sentiment de revoltă pe sistemul de sănătate, degradat, pus la pământ de minciunile care ne-au fost servite ciclic, de retorica fără temei a politrucilor însetați de putere (astăzi aflăm că Serbia din cele 10 țări din regiune se află pe penultimul loc la testările făcute la un milion de cetățeni. Sincer, nici nu mă teptam la mai bine.

Apropo, în Germania autoritățile de sănătate au estimat că laboratoarele derulează, săptămânal, până la 500.000 de teste pentru depistarea coronavirusului; în Serbia până în prezent au fost testate 7.360 de persoane). Dincolo de victimele umane, coronavirusul aduce frică, însingurare, suspiciune, spaimă, degradare.

Ne uităm pe furiș la cei pe care îi întâlnim să vedem dacă au mănuși, ce fel de măști au. În orașe dispare făina de pe rafturi, din farmacii dispar produsele de dezinfectare, paracetamolul, medicamentele vitale. Măștile de protecție se vând cu bucata (în alte țări în magazinele alimentare se distribuie gratis). Drojdia uscată a devenit un articol de lux.

În sfârșit e timpul să înțelegem, sper să înțelegem, că viețile nu mai depind de activiștii politici, până și viețile lor nu mai depind de ei. Adevărul e că niciodată nu au depins de ei. Viața trăită în haos pe toți îi vulnerabilizează. Viața trăită în carantină înfrânge speranța. Se cuibărește spaima. Neputința de a fi stăpânul propriei vieți e o dovadă că niciodată nu eram stăpânii adevărați, poate doar în imaginația noastră.

Lipsesc cuvintele adevărate, mesajele de încurajare. Mesajele rostite la conferințele de presă nu aduc liniște, mai degrabă generează panică, lumea nu are încredere în adevărul rostit, e prea puțină transparență în comunicatele de presă. Coronavirusul ne arată toate golurile sistemului medical, social, politic, de la o țară la alta. Nimeni nu vrea să-și asume incompetența, lipsa de organizare, înțelepciune, de toleranță. Chiar nici în aceste zile nu există îngăduință, răbdare.

Minciuna iese la iveală ca și lumina din întuneric. Și încă multă minciună rămâne ascunsă. Citesc că în unele țări, precum Australia, Spania, SUA, Polonia, Germania, România se lucrează la descoperirea vaccinului miraculos (ochii îmi obosesc căutând să aflu că și Serbia se găsește printre aceste țări, însă nicăieri nimic). Coronavirusul ne face să înțelegem cât suntem de mici, de neimportanți ca oameni, ca state, ca popoare.

Cu aproape 1.500.000 de infectați cu coronavirus, omenirea dă semne de oboseală, de un dezastru global și dacă nu se pune capăt acestui rău planetar unele voci anunță sfârșitul civilizației. E o provocare, periclitare, nu doar a sănătății globale și a securității biologice, ci și a securității globale. Consiliul de Securitate al ONU tace.

Cert e că previzunile ne proiectează în fața unui cataclism. De câteva zile virusul a trecut pe continentul african, pământul cu cele mai multe epidemii (tuberculoza, malaria, SIDA, ebola) care deja au făcut ravagii pe acest continent. Dezastrul global abia acum ar putea să intre în faza exponențială.

Unde am ajuns ca oameni, ca societate, ruinând echilibrul acestei planete? Nimic nu va mai fi precum putea să fie înainte de pandemie. Lumea se va schimba, omul de ieri, mâine va fi altul, prioritățile ne vor fi altele. Vremurile de coronavirus privite în alte ipostaze sunt un test pentru întreaga omenire.

Dacă acum nu învățăm lecția pierzaniei, ceea ce va urma ar putea fi cu mult mai grav. Dacă vom scăpa de coronavirusuri, de suspiciune, degradare, spaime, crize de toate felurile, niciodată. Efectele sindromului postcoronavirus se vor resimți încă multă vreme, mai cumplit și mai nefast decât coronavirusul. Chiar dacă în spatele marilor tragedii întotdeauna, în paralel, încolțește și un viitor, boabele răului care au cuprins întregul Pământ oricând pot regenera.

Oare în aceste vremuri de corona, reuși-vom să aflăm adevărul care ne va lumina? Vom avea discernământul să înțelegem că deasupra oricăror regimuri politice, cercuri de interese, care în fața eternității nu sunt decât niște grăunțe de nisip în furtună, ucid sufletul, trebuie să fim slujitori fideli ai acelor valorilor care țin de echilibrul existenței – credința, compasiunea, cuviința? E un bun prilej ca omul să-și reseteze prioritățile. Va fi oare înțelept pentru această provocare?

Nicu CIOBANU

Editorialul din nr. 15 publicat în data de 11 aprilie 2020