Lumea și noi

Anei Brnabić i-a fost încredințat mandatul pentru constituirea Guvernului

Anei Brnabić i-a fost încredințat mandatul pentru constituirea Guvernului

Pe data de 5 octombrie s-au marcat 20 de ani de la demonstrațiile care au dus la destituirea președintelui Republicii Federale Iugoslavia Slobodan Milošević. În aceeași zi a avut loc ședința prezidiului Partidului Progresist Sârb la care a fost propus numele noului mandatar pentru constituirea Guvernului. Propunerea președintelui Serbiei a fost acceptată în unanimitate, astfel că prim-ministrului de până în prezent Ana Brnabić i-a revenit obligația de a constitui Guvernul.
După cum a subliniat șeful statului Aleksandar Vučić, consolidarea economiei, forțele armate și domeniului sanătății sunt prioritățile primordiale ale noului guvern. De asemenea, președintele Serbiei a indicat asupra unor schimbări ce trebuie făcute la nivel de ministere. El a propus, în acest sens, înființarea a două ministere, pentru drepturile omului și protejarea familiei. În plus, Vučić a sugerat ca 50% din guvern să fie femei.
Când este vorba de partenerii de coaliție, președintele Aleksandar Vučić a afirmat că până în prezent a discutat cu reprezentanții partidelor care au trecut pragul electoral, dar că decizia va fi luată în zilele ce urmează.
După cum s-a spus, rezolvarea problemei Kosovo va fi posibilă doar printr-o soluție de compromis și nu prin impunerea recunoașterii, fără ca Serbia să obțină ceva în schimb: „Votați pentru independența Kosovo și apoi calea spre UE va fi mai ușoară – aceasta este un mare nimic. Nimeni nu ne poate garanta aderarea la Uniunea Europeană. Nimeni nu ne spune ce va primi Serbia în Kosovo, chiar nici Comunitatea Comunelor Sârbești sau altceva. Aici se numără statutul bisericilor și al mănăstirilor noastre”.

Festivitate comemorativă la Jajinci

La festivitatea de comemorare a jertfelor din Parcul Memorial Jajinci, ridicat în memoria sârbilor, rromilor și evreilor care și-au pierdut viața, președinta Guvernului Ana Brnabić a menționat: „Serbia deschide un nou capitol pentru a deveni membră a uniunii statelor europene, cel mai mare și cel mai de succes proiect de pace din istoria umanității, în ciuda tuturor provocărilor cu care ne confruntăm”. Brnabić a evidențiat că ,,Serbia este o ţară cu prieteni și parteneri în Orient, dar și în Occident”.
5 octombrie din perspectiva opoziției
La 20 de ani de la marele demonstrații din 5 octombrie partidele politice din opoziție apreciază perioada post-octombristă în mod diferit. Alegerile parlamentare din perioada respectivă câștigate de Vojislav Koštunica și înlăturarea lui Slobodan Milošević de la conducere au dat posibilitatea pentru instaurarea democrației. La distanță de două decenii, unele partide din opoziție apreciază că instaurarea democrației nu a fost la nivelul așteptărilor. Altele susțin că nu au avut loc schimbări esențiale, dar există și partide care susțin că în prezent, în Serbia este cu totul altfel.

Eufrozina Greoneanț

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 41 din 10 octombrie 2020