Anul Domnului 2019 a intrat în istorie, cu bune şi cu rele, ca şi toţi anii calendaristici pe care i-am trăit până acum. Anul editorial 2019 la Editura „Libertatea” a fost interesant, bogat în evenimente închinate cărţii, însă sărac din aspectul numărului de titluri realizate şi al genurilor livreşti, dar nu din pricina ei, ci din cauza împrejurărilor deloc favorabile la capitolul susţinerii financiare a editării cărţilor.

Dacă în anul 2018 am editat opt (8) titluri noi, în anul editorial 2019 Editura „Libertatea” a reuşit să realizeze doar şase (6) cărţi noi, deşi planul ei editorial era mult mai ambiţios – de aproape 28. Realitatea realizărilor editoriale, însă, a fost tristă şi îngrijorătoare – de aproape cinci ori cantitativ mai redusă decât planul iniţial. Dar nu numai cantitativ, ci şi cantitativ – din aspectul genurilor livreşti, anul editorial 2019 a fost la fel de modest.

În concluzie, anul editorial 2019 a fost un an deloc darnic cu autorii Editurii „Libertatea”, chiar şi prin faptul că ei trebuiau să se mulţumească (din lipsă de fonduri) doar cu posibilitatea de a le fi publicate cărţile sau cu onorarii simbolice pentru munca lor creatoare (literară, publicistică sau artistică) îndelungată, asiduă şi pretenţioasă.

Cu susţinere pe bază de proiecte (două la nivel provincial şi una la nivel republican) au fost publicate trei cărţi, iar restul de trei titluri au văzut lumina tiparului cu finanţări din partea autorilor şi a susţinătorilor lor.

Cărţile publicate

Bilanţul editorial al anului 2019 la Editura „Libertatea” s-a încheiat cu cifra 6, respectiv cu următoarele şase titluri: 1. Zaharia Mohora: „Românii din Cuvin” (monografie cultural-istorică) – carte realizată cu finanţare din partea autorului; 2. Vasa Barbu, Nicu Ciobanu: „Şapte decenii de beletristicǎ” (mic dicţionar de cǎrţi şi autori – 1945-2018), studiu monografic despre cărţile de beletristică românească, dar şi despre întreaga producţie editorială şi autorii „Libertăţii” în perioada de referinţă – proiect realizat în baza concursului provincial pentru anul 2018 (cu editare amânată în anul 2019, cu consimţământul secretariatului provincial de resort); 3. „Almanah Libertatea 2020”, tradiţionala publicaţie anuală a Casei „Libertatea” cu apariţie de peste 70 de ani – proiect realizat în baza concursului republican pentru anul 2019, 4. Slavco Almăjan: „Fuga de margine“, carte de eseuri – proiect realizat în baza concursului provincial pentru anul 2019; 5. Vladimir Rajković: „Vetrovizor (koji spaja Banat)“ / „Vântvizor (care uneşte Banatul)“, carte bilingvă de poezii, tradusă în limba română de Eugenia Bălteanu – carte realizată cu finanţare din partea autorului; şi 6. Marioara Stojanović: „Kuća od peska“, traducere în limba sârbă de Mărioara Stojanović a romanului „Casa de nisip“, publicat de autoare la Editura „Libertatea“ în limba română în anul 2018 – carte realizată cu finanţare din partea autorului.

Prezenţe, lansări de cărţi, evenimente

Prima prezentare a Editurii „Libertatea” în anul 2019 a avut loc la Salonul Internaţional de Carte, desfăşurat în perioada 5-11 martie în Hala „Master” a Târgului Internaţional de Mostre de la Novi Sad, la standul comun al editurilor minorităţilor naţionale din Voivodina, unde Editura „Libertatea” a expus 16 cărţi apărute în anii editoriali 2017 şi 2018, dar şi cele mai noi numere ale revistei de literatură, cultură şi artă „Lumina”.

În 22 martie, la Vârşeţ, Casa de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova, Şcoala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârşeţ şi Facultatea de Învăţători din Belgrad, Despărţământul în Limba Română din Vârşeţ, au organizat lansarea romanului „Casa de nisip” al autoarei Mărioara Stojanović, apărut în anul 2018 la Editura „Libertatea”. Evenimentul a fost moderat de dr. Eufrozina Greoneanţ, iar despre cartea lansată şi autoarea ei au vorbit: scriitorul şi publicistul Nicu Ciobanu, directorul C.P.E. „Libertatea”, lect. univ. dr. Brânduşa Juică, dr. Otilia Hedeşan, prorector al Universităţii de Vest din Timişoara, Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârşeţ, şi autoarea Mărioara Stojanović. Fragmente din roman au citit studenţii Cristina Mic, Larisa Stratulat şi Denis Stratulat, membri ai Atelierului Creativ „Academica”, iar de momentele muzicale de la lansare s-a ocupat prof. Ana Basalici.

Între 5 şi 9 iunie 2019 la Arad s-a desfăşurat în Piața Avram Iancu, într-un pavilion expoziţional mobil, ediţia a II-a a Târgului de Carte în Aer Liber „Open Book”, având pentru prima dată şi invitaţi din afara graniţelor României – din Serbia şi Ungaria.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad şi în cadrul lui au expus 20 de edituri, librării, distribuitori de carte şi universităţi din România, iar ca invitate din afara graniţelor României s-au prezentat editurile „Libertatea” din Panciova şi „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina, Serbia, respectiv „Noi” din Jula, Ungaria. Editura „Libertatea” din Panciova a expus la standul său 82 de titluri de cărţi de diferite genuri (beletristică, publicistică, istorie şi critică literară, lingvistică, bibliografie…), plus „Almanahul Libertatea”, publicate din anul 2000 până în prezent, dar şi câteva numere ale săptămânalului „Libertatea” şi revistelor „Lumina”, „Tinereţea” şi „Bucuria Copiilor”, care au fost oferite vizitatorilor.

Arădenii şi vizitatorii sosiţi din alte părţi, precum şi reprezentanţii expozanţilor, au aflat mai multe amănunte despre Casa şi Editura „Libertatea” de la directorul instituţei Nicu Ciobanu şi de la redactorul responsabil al Editurii Vasa Barbu, pe care ei le-au prezentat la standul „Libertăţii“ în ziua de sâmbătă, 8 iunie, în cadrul evenimentului intitulat „Cartea românească – un model minoritar”, eveniment care a demonstrat că compartimentul editorial este un model de afirmare minoritară care poarta amprenta celor 70 de ani de beletristică apărută în cadrul Casei „Libertatea”, perioadă în care scriitorii românii şi cele aproape 1000 de titluri de carte românească, editate într-un tiraj total de aproape un milion de exemplare, au reuşit să atragă atenţia asupra cadrului literar românesc.

Exponatele donate de „Libertatea” Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Arad vor rămâne în continuare la dispoziţia arădenilor, pentru a ne cunoaşte mai bine editura, cărţile şi autorii ei. În aceeaşi zi de 8 iunie a avut loc lansarea lucrării lui Florian Copcea „O istorie a liricii româneşti din Serbia”, o foarte importantă carte despre istoria literaturii noastre, mai concret a liricii scrise de 31 de poeţi de la noi, publicată în 2018 în ediţie comună de către Editura „Libertatea”, Panciova, şi Editura Academiei Române, Bucureşti.

La festivitatea de lansare au vorbit autorul – prof. dr. Florian Copcea, precum şi Nicu Ciobanu, directorul CPE „Libertatea”, şi Vasa Barbu, redactorul responsabil al Editurii „Libertatea”.

Vasa BARBU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 03 din 18 ianuarie 2020