Tot Banatu-i fruncea…

Comunitatea bănățeană prezentă astăzi atât în New York, cât și în celelalte orașele ale Americii și ale Canadei, reprezintă un grup de etnici români care au trăit de-a lungul secolelor pe pământul iugoslav. Ca teritoriu al Iugoslaviei,  în vestul  României, acesta s-a întins până la Dunăre, respectiv până la Cuvin.

Timp de o mie  de ani Banatul a fost sub stăpânirea principilor autohtoni Glad și Ahtum. În secolul XI s-a format partea sudică, vestitul Banat Severin cu opt districte valahe (potrivit altor surse ar fi vorba de 12). Unul dintre aceste districte este Banatul iugoslav. Sursele istorice atestă existența unor localități românești încă în secolul XIV: Marcovăț, Voivodinț, Sălcița, Iablanca, Jamul Mic și Grebenaț. Toate aceste sate sunt așezate în preajma orașului Vârșeț.  În timpul stăpânirii turcești, între  1522 și 1716, în Banat au avut loc  schimbări etnice.

Din cauza atacurilor turcești asupra Țării Românești un număr mare de locuitori au părăsit câmpia Banatului și s-au retras în regiunile muntoase. Istoricul Nicole Tâncu afirmă că pe la jumătatea secolului XVII cca 13.000 români  au trecut din Oltenia în Banat. Sunt amintite  mai multe localități formate de noii bănățeni: Mărghita, Deliblata, Maramorac, Iancaid, Nicolinț, Râtișor, Torac, Uzdin…

În anul 1716 Banatul s-a eliberat de sub jugul turcesc și  a ajuns sub stăpânire austriacă. Au început  colonizările  în Banat. Câmpiile fertile au atras atenția păstorilor care au coborât cu turmele din zonele muntoase.

PETRU BARBEȘ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 8 august 2020