Din urmă cu câteva săptămâni iubitorii de carte pot citi cărțile din producția Editurii ,,Libertatea” de la primele ediții, apărute în anul 1945, până la cele din zilele noastre. Datorită bibliotecii digitale, creată cu puțin timp în urmă pe site-ul www.libertatea.rs, utilizatorii pot găsi toate titlurile apărute la Editura Libertatea”. Cărțile sunt postate în format pdf și în ordine cronologică.

Biblioteca virtuală este rezultatul proiectului ,,Dialog intercultural, impuls al creației și noilor valori” realizat de către Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” și susținut de Ministerul pentru Administrația de Stat și Autoguvernarea Locală. Este vorba de un proiect complex, compus din mai multe segmente, prin care se dorește promovarea patrimoniului cultural al românilor din Serbia. Biblioteca digitală reprezintă o parte importantă în această direcție, oferind posibilitatea lecturii și corespondențelor cu afinitățile cititorilor.

Cei interesați pot accesa cu ușurință cartea dorită intrând pe site-ul www.libertatea.rs. Pe partea stângă a paginii se dă click pe Biblioteca @digital, se alege anul dorit și apoi titlul cărții. Dedesubt de coperta cărții scrie Cartea poate fi citită aici. Dați un click pentru a o citi.

Biblioteca se alimentează în fiecare zi, astfel că în curând utilizatorii vor avea acces la aproape 900 de cărți din producția Editurii ,,Libertatea”.

Teodora SMOLEAN

Articol publicat în numărul 28 din 11 iulie 2020