Reverberații culturale

BIBLIOTECA „VUK KARADŽIĆ“ DIN ALIBUNAR DISPUNE DE UN FOND DE CARTE UIMITOR

BIBLIOTECA „VUK KARADŽIĆ“ DIN ALIBUNAR DISPUNE DE UN FOND DE CARTE UIMITOR
O mulțime de cărți noi pe rafturi

Bibiloteca „Vuk Karadžić” din Alibunar, cu cele opt filiale din satele din împrejurimi, dispune de un fond de carte de invidiat: de 67.000 de titluri. Este vorba despre cărți din literatura universală, bibliografie de specialitate, lectură școlară și cărți pentru copii.
După cum spune directoarea Ljiljana Ranković, există 53.436 de cărți în limba sârbă, 11.000 de volume în română și 3.000 de titluri în slovacă. Biblioteca are 2.703 de abonați care la sala de lectură pot citi cărți și ziare.
Anul acesta biblioteca a răscumpărat de la Ministerul Culturii al Serbiei, de la fondatori și alte asociații o carte în valoare de 39000 dinari. De la insituțiile ai căror fondatori sunt comuna și provincia alibunărenii a fost procurată o carte în valoare de 10500 dinari, iar de la Grupul AD al reprezentanților Universității – 177000 dinari. Valoarea totală este de 220.000 dinari.
Această instituție a participat la concursul provincial de finanțare în domneiul digitalizării patrimoniului cultural și i-au fost aprobate pentru procurarea a cinci calculatoare performante pentru filialele din Sân-Mihai, Nicolinț și Janošik. Aceasta înseamnă că se face procesarea rapidă a catalogului de cărți în toate locurile populate, conectate la rețeaua modernă a sistemului COBIS-3.

Ferenc KOSO

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 11 iulie