Biserica Ortodoxă Română din Nicolinț, în frunte cu prot. Manuel Ianeș, este un adevărat templu al credinței de care localnicii sunt mândri. În ultimul timp la sfântul lăcaș s-au desfășurat activități importante despre care ne-a vorbit părintele paroh Manuel Ianeș.

Serviciile divine se oficiază în fiecare duminică și la sărbători. Chiar și pe perioada stării de urgență slujbele au fost săvârșite fără întrerupere, însă numai cu participarea preotului și a cantorului. Mulțumim lui Dumnezeu că pandemia a trecut. Acum la slujbe pot lua parte și credincioșii.

,,Cea mai de seamă lucrare finalizată în martie este racordarea la rețeaua de încălzire centrală. Este un lucru deosebit de important pentru credincioșii noștri deoarece o mare parte din aceștia sunt în vârstă, iar în timpul iernii din cauza frigului nu au putut participa cu regularitate la slujbe. Biserica există de mai bine de 100 de ani și niciodată nu a avut încălzire, dar iată că bunul Dumnezeu ne-a ajutat ca în acest an să facem lucrările necesare în acest sens.

O altă lucrare de seamă este amenajarea unei săli din casa parohială care le este utilă credincioșilor din parohia noastră. Am zidit o capelă frumoasă în curtea casei parohiale care se folosește de aproape doi ani, de când au fost finalizate lucrările.

Am mai construit și un foișor deschis, dar acoperit, care îi scutește pe creștini de ploaie, precum și o bucătărie nouă cu sufragerie în anexa capelei. Mesele comune, pomenile și alte întruniri au loc în sala cea mare, amenajată.

Pe spațiul verde din curtea bisericii am plantat arbori în formă de cruce. Printre acești arbori vor fi amenajate alei, iar în fața lor, spre răsărit, va fi construit un altar de vară.

Intenționăm să zugrăvim sala nouă și capela în exterior, să mobilăm bucătăria nouă și să începem repararea celeilalte case parohiale a bisericii din Nicolinț”, a spus prot. Manuel Ianeș.

Silvia MĂRGAN

Articol publicat în numărul 25 din 20 iunie 2020