Sălciţa este o localitate românească din comuna Vârşeţ, aşezată la poalele Dealurilor în imediata apropiere de frontiera cu România. În documentele istorice apare pentru prima dată la anul 1421, sub numele de Szalokfana, aparţinând districtului Halmard, respectiv Almăj. Este amintită din nou în anul 1690, iar pentru a treia oară în istoria ei pe harta Banatului între anii 1723 și 1725. Primele date statistice despre acest sat se păstrează din anul 1747, când avea 6o de gospodării. În anul 1753 Sălciţa este amintită ca localitate românească, iar în 1832, când s-a făcut recensământul populaţiei, la Sălciţa au fost înregistraţi 842 de locuitori.
Numărul lor a crescut în anii care au urmat, astfel că în anul 1869 Sălciţa a avut 1.026 de locuitori, cel mai mare număr din istoria satului. În continuare, numărul populaţiei acestui sat se micşorează treptat. De exemplu, în anul 1870, erau de 854, iar în 1921 numai 798, din care 772 români, 9 nemţi, 6 sârbi, 6 maghiari şi 5 cehi. Biserica a fost construită în anul 1832. Data zidirii bisericii vechi nu este cunoscută, dar primele documente cu privire la acest sat amintesc despre o biserică aici încă în anul 1792. Bătrânii satului mărturisesc că această biserică asemăna cu o casă obişnuită, că avea bolta de scânduri, iar clopotniţa din lemn. Biserica se afla pe locul unde astăzi este Căminul Sanitar, între edificiul şcolii vechi şi casa lui Ion Vulcu- Pintărău. Aci se mai află zidul de piatră care înconjura biserica veche.

Adrian NEGRU & Costa ROȘU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul”Libertatea” din 1 iulie a.c.biserica romana din salcita