Este cel puţin interesant cum ultimul argument al unora, care nu pot contra-argumenta, este că un om cu valori morale este spălat pe creier. Ofensa este menită să încleşteze gura, nicidecum să ofere dialogului un schimb de idei care caută adevărul. Apelul la o instanţă morală superioară şi plierea vieţii după norme veşnice nu sunt luate în considerare, oricât de mult bine ar aduce. De ce oare cei care promovează libertatea de opinie nu acceptă opinia celorlalţi, altfel de cum sunt ei? Chiar caută libertatea şi dialogul viu, constructiv?
Când argumentul se reduce la „spălare pe creier” este clar că nu se doreşte niciun fel de dialog, ci o tiranie neomarxistă. In închisoare, genialul Petre Ţuţea era întrebat dacă „s-a vindecat de credinţă.” Aşa era văzută credinţa: ca o boală. El răspundea că tocmai credinţa l-a ţinut în viaţă. Cum se putea ca o armată de călăi să îl ucidă câte puţin în fiecare zi şi el să supravieţuiască? Numai Unul Dumnezeu i-a dat puterea vieţii, a biruirii caraliilor. Mărturia lui este vie. Oare l-a ţinut în viaţă spălarea pe creier? Poate fi numită ideologie acea credinţă care i-a dat viaţă în cel mai concret fel? Puterea de a ierta (în fond, izvorul tăriei de a merge mai departe) o dă un cortex perfect lin, privat de circumvoluţiuni?

Preot Ovidiu DINCA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul Libertatea din 25 mai a.c