Periscop local - Zrenianin / Jitişte

Când crengile ating firele de electricitate – vine „Elektrovojvodina”

Când crengile ating firele de electricitate – vine „Elektrovojvodina”
Legea cu privire la energia electrică interzice plantarea copacilor și a altor vegetații în imediata apropiere, deasupra, sub sau la o distanță necorespunzătoare de instalația electrică. Această lege este în vigoare din august 2011, iar numeroși copaci plantați în urmă cu câteva decenii pun în pericol liniile electrice din Torac.

Sunt mai multe gospodării care au probleme cu copacii plantați la stradă, care în ultimii ani au crescut foarte înalți, mai ales nucii sau ulmii siberieni, coroana lor ajungând și până la 10 metri înălțime. Orice vânt, furtună sau zăpada grea în timpul iernii, poate face probleme mari. Atunci când crengile acestor copaci ajung în directă atingere cu firele de electricitate, se poate ajunge la scântei, întrerupere de electricitate și la alte probleme mai grave.

Tăierea crengilor din apropierea liniilor electrice este sub jurisdicția distribuitorului de energie electrică „Elektrovojvodina”, adică a companiilor pe care le angajează. Acest lucru a fost întreprins săptămâna trecută la Torac, cei de la „Elektrovojvodina” au venit cu utilaje necesare și au îndepărtat toate crengile care, datorită apropierii lor de firele electrice, au reprezentat un pericol pentru circuitul curentului electric. De asemenea au fost înlăturate din fața gospodăriilor toate crengile, care au fost tăiate și transportate în afara satului.

Florin RAȘA

Articolul îl puteți citi în numărul 32 din 8 august