Retrovizor

Când… ignoranţii fac pe filozofii!

Spectacolele, ieftine dealtminteri, ale unor ,,personaje din tragi-comedia care se joacă în Serbia de nord-est, continuă, spre ,,deliciul” (amar!) al caţavencilor din Bucureşti care le plâng pe umeri. Firesc se pune întrebarea dacă ultimii sunt interesaţi, măcar cât negrul sub unghie, de soarta etnicilor români neimplicaţi în asociaţii-,,bidon”, înfiinţate la comandă cu concursul ipochimenilor care mereu trag avantaje, chiar şi din susţinerea unor false idealuri. Evident, primii habar nu au de circul făcut prin mass-media românească de ,,trubadurii” care îşi stâng lacrimile de crocodil în batistă şi o înnoadă la colţuri pentru a le păstra proaspete în eventualitatea în care mai trebuie să prostească pe cineva cu o aşa zisă dramă, provocată, chipurile, de indiferenţa Belgradului vis-a-vis de drepturile constituţionale ale minoritarilor.

Nu demult am discutat cu consulul general al Serbiei la Timişoara, dl. Vladan Tadić, des-pre fenomenul românesc din regiunile Timoc, Morava şi sudul-Dunării, ocazie cu care am ajuns la concluzia că inşii care şifonează imaginea ţării în care trăiesc în România şi cancelării occidentale, sunt nişte oameni liberi, liberi să-şi taie craca de sub picioare şi să urle la… porţi MeRePiste (abrevierea Ministerului Românilor de Pretutindeni) sau, dacă vreţi, ICR-iste, în numele democraţiei!

Cât despre minciunile în cârjă, promovate/susţinut de impostori, ce am putea adăuga? Că oamenii aceştia sunt nişte filfizoni care din dorinţa de a avea un ban în buzunar îşi trădează patria şi aruncă cu pietre în umbra înaintaşilor care cu adevărat s-au jertfit pentru ţărâna în care s-au născut şi, acum, i-au lăsat în memorie strigătele de durere sau de bucurie.

Faptul că ei, aşa zişii lideri ai românilor din Serbia de nord-est, nu au tată, nu au mamă, e o altă poveste. Ceea ce intrigă este dorinţa lor idioată de a fi ceea ce nu sunt, de a se considera salvatorii unei comunităţi care nu dau nici doi bani pe ,,eforturile” lor de a se gâlcevi pe seama indiferenţei, cică, a României, referitoare la cornul abundenţei din care au ,,pescuit” bani cu lopata lui Lenin.

Prof. dr. Florian COPCEA

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 31 martie 2018